Dublul standard, proiectul-moştenire lăsat de Liviu Dragnea, adoptat în Senat

Autor: Alexandru Costea Postat la 09 octombrie 2019 37 afişări

Senatul a adoptat, miercuri, proiectul legislativ iniţiat de fostul lider PSD Liviu Dragnea, care prevede sancţionarea cu amendă de maximum 4% din cifra de afaceri pentru comercializarea produselor şi serviciilor la care a fost constatată existenţa dublului standard.

Dublul standard, proiectul-moştenire lăsat de Liviu Dragnea, adoptat...

Propunerea legislativă privind sancţionarea dublului standard de calitate a produselor şi serviciilor pentru consumatori a fost adoptată de senatori cu 57 de voturi „pentru” şi 18 abţineri.

Prevederile iniţiativei legislative vor fi aplicate „tuturor persoanelor fizice autorizate şi juridice care desfăşoară relaţii comerciale cu produse de larg consum, produse agroalimentare, produse nealimentare, carburanţi, servicii de telefonie şi internet, servicii financiare, servicii turistice, indiferent de forma de comerţ”, conform unui amendament din raportul de admitere adoptat de Comisia economice a Senatului la proiectul de lege.

Iniţiativa arată că o amendă de maximum 4% din cifra de afaceri va fi aplicată pentru „comercializarea produselor şi serviciilor pentru consumatori la care s-a constatat existenţa dublului standard”, iar „în caz de abatere repetată se poate suspenda autorizaţia de funcţionare a comerciantului/prestatorului de servicii pentru o perioadă de 6 luni”, potrivit sursei citate.

„În sensul prezentei legi prin dublu standard de calitate a produselor sau serviciilor pentru consumatori se înţelege o practică comercială care implică introducerea pe piaţă a unui produs ca fiind identic cu acelaşi produs comercializat în mai multe state membre, în cazul în care aceste produse au în mod semnificativ o compoziţie diferită sau caracteristici care cauzează sau pot determina consumatorului mediu să ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat-o în caz contrar”, mai arată un amendament al raportului adoptat de senatorii din Comisia economică.

Totodată, în cazul produselor şi serviciilor pentru care s-a constatat existenţa dublului standard sunt aplicate „prevederile Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor”, conform sursei menţionate.

Potrivit iniţiativei legislative, comercializarea produselor si serviciilor pentru consumatori cu standarde duble de calitate „constituie o practică înşelătoare şi atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală după caz”.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor ar urma să fie făcute de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) şi, după caz, de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Potrivit proiectului de lege, ANPC va recolta probe în vederea efectuării analizelor de laborator pentru produsele susceptibile de dublu standard.

„Prezenta lege are ca obiect stabilirea cadrului juridic de constatare a dublului standard la produsele si serviciile catre consumatori în vederea protejării intereselor consumatorilor în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE)nr.1169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 şi (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE şi 2008/5/CE ale Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei, a Directivei 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale,Directiva 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor”, arată articolul 1 al propunerii legislative.

Fostul lider PSD Liviu Dragnea şi actualul purtător de cuvânt al PSD Valeriu Steriu sunt cei doi iniţiatori ai proiectului de lege.

Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind decizională.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
SENAT,
DUBLU,
STANDARD
​„Să vin la Bucureşti a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o” ​„Să vin la Bucureşti a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o”

La fel ca în viaţă, în businessul de investiţii cheia reuşitei este să ai dreptate de mai multe ori decât greşeşti. Balanţa a înclinat spre investiţiile care au performat bine pentru Johan Meyer, motiv pentru care a ajuns şi în rolul de manager al Fondului Proprietatea şi CEO al Sucursalei de la Bucureşti pentru Franklin Templeton, din care administrează active de peste 2,5 miliarde de dolari.

vezi continuarea
ZF.ro
Secretul succesului în afaceri: Cum poţi câştiga când toată lumea pierde Secretul succesului în afaceri: Cum poţi câştiga când toată lumea pierde
SECRETUL în business. Primul lucru la care trebuie să te uiţi înainte să faci orice mişcare
ProMotor.ro
Marian Godină a descoperit cine îi murdăreşte maşina: „Azi am prins autorul” - FOTO Marian Godină a descoperit cine îi murdăreşte maşina: „Azi am prins autorul” - FOTO
Ai maşină cu motor diesel? Fă aceste lucruri când se apropie iarna şi ne mulţumeşti mai târziu
Poţi să scoţi un consum bun chiar dacă ai un motor puternic. Dacă urmezi sfaturile noastre...
Descopera.ro
Descoperire URIAŞĂ depre controversata Planetă X, considerată ''Raiul Extratereştrilor'' Descoperire URIAŞĂ depre controversata Planetă X, considerată ''Raiul Extratereştrilor''
Cea mai mare MINCIUNĂ legată de consumul de CARNE roşie a ieşit acum la iveală. Un studiu de amploare DEZMINTE tot ce s-a spus până acum
Povestea BIZARĂ a „Titanicului Nazist”. Peste 5.000 de oameni au MURIT în chinuri groaznice
Go4it.ro
15 aplicaţii care ar putea să fie ASCUNSE pe telefonul tău Android. Trebuie DEZINSTALATE imediat 15 aplicaţii care ar putea să fie ASCUNSE pe telefonul tău Android. Trebuie DEZINSTALATE imediat
O femeie a primit AMENDĂ de 2.500 lei pentru că nu avea baterie la telefon
Huawei are o soluţie pentru ameninţarea IPHONE 11! Pregăteşte un telefon cu o tehnologie NEMAIVAZUTĂ. Lansarea este aproape
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.