Dosarul sinuciderii lui Gică Popa, magistratul care i-a condamnat pe Ceauşeşti. Documente şi fotografii în premieră

Autor: Departamentul Social Postat la 25 decembrie 2019 131 afişări

În 25 decembrie 1989, când străzile erau roşii de sângele celor ucişi care se revoltaseră împotriva cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu, la garnizoana din Târgovişte avea loc procesul judecării lor. Completul a fost condus de magistratul Gică Popa, care s-a sinucis în 1990, scrie Monitorul Justiţiei.

Nici Gică Popa nu ştiuse, la plecarea din Bucureşti, pe cine va judeca şi pe cine va condamna. O ţară întreagă a aflat, prin intermediul televiziunii, ce fel de proces a fost atunci. Cu un rechizitoriu pe genunchi, făcut de procurorul militar Dan Voinea, cu un avocat care a devenit cel mai aprig acuzator, Constantin Lucescu, trei asesori nevoiţi să fie prezenţi şi camarilla de reprezentanţi ai puterii CFSN nou instalate, în frunte cu Gelu Voican Voiculescu, gen. Atanasie Stănculescu şi Mugurel Florescu. După o sentinţă dată definitiv, fără recurs, Elena şi Nicolae Ceauşescu a fost mitraliaţi în curtea garnizoanei.

Magistratul Gică Popa s-a sinucis în data de 1 martie 1990, la două luni după ce a dat necruţătorul verdict. Moartea lui a stârnit ani de-a rândul, controverse, fiind trecut pe lista morţilor suspecte. La Parchetul General, dosarul morţii lui Gică Popa a fost, de multă vreme, tranşat definitiv, prin clasare. Toate probele au condus spre această soluţie, întrucât nu s-a găsit nicio probă care să indice altceva decât suicid. Acest dosar nu a mai ajuns la instanţă.

Monitorul Justiţiei redă, în exclusivitate, informaţii şi documente esenţiale din dosarul morţii lui Gică Popa.

Primul document, care reprezintă baza unei anchete, este procesul verbal de cercetare la faţa locului. Din data de 01.03.1990, realizat de procurorii militari col. de justiţie Popa Mihai şi mr.de justiţie Carp Dumitru, ambii de la Procuratura Militară Bucureşti.

“Azi, data de mai sus, ora 12.00, fiind sesizaţi de către procurorul militar lt.col. de justiţie Stanca V. din Direcţia Procuraturilor Militare, că într-un birou din Ministerul Justiţiei a fost găsit împuşcat generalul maior de justiţie Popa Gică ne-am deplasat la faţa locului, împreună cu col. Timaru Octavian din cadrul Serviciului criminalistic al Poliţiei Municipiului Bucureşti, unde în conformitate cu prev.art.129 şi art.131 C.pr.pen, am constatat următoarele: (…) La pătrunderea în încăpere s-a constatat că atât fereastra cât şi uşa de acces la balconul dinspre B-dul Gheorghe Gheorghiu Dej erau închise, asigurate şi intacte. (..) La interiorul biroului se constată prezenţa mai multor piese de mobilier dispuse în următoarea ordine (…) Pe parchet, în zona de colţ alcătuită din peretele lateral stîng şi peretele cu fereastră, în porţiunea din faţa fişetului descris şi respectiv până în dreptul caloriferului se află o baltă sangvinolentă de culoare roşie-brună , marcată prin existenţa unor cheaguri parţial coagulate.

Balta are un contur sinuos, cu dimensiuni maxime de cca 35 cm/25 cm, iar în exterior este marcată prin existenţa unor zone de contur, parţial dinamice (mânjituri) şi un grupaj distinct, către calorifer, de stropi cu contur circular şi margini uşor zimţate (…) Primul dintre aceste birouri-cel dinspre interiorul camerei – pe care se află aşezate, în ordine, de la stânga la dreapta, un ghiveci cu o plantă ornamentală, un toc pentru ochelari, două bucăţi de hârtie, iar către cealaltă extremitate o scrumieră care este marcat prin existenţa a două grupaje distincte de urme sânge sangvinolente, localizate spre zona mediană şi respectiv porţiunea limită a marginii interioare a acestui birou (orientată spre centrul camerei). Ambele grupaje sunt orientate oblic de la stânga spre dreapta , primul având un traiect liniar, constituit dintr-un număr de cinci stropi, parţial alungiţi, iar cel de al doilea are o formă arcuită.

Din ambele extremităţi ale acestei urme, pe muchie, sunt câteva dâre cu aspect de prelingere. Ziarul de pe birou este <Romania liberă> din ziua de joi, 1 martie 1990, şi este marcat prin existenţa unei caricaturi reprezentându-l pe Nicolae Ceauşescu sub forma unui bust scufundat într-un lac şi ancorat la nivelul gâtului printr-un lanţ (…) Caricatura este semnată de ing. Marcel Tapu, apărută la rubrica <Am şi eu ceva de spus> şi este marcată prin textul <Încă mai atîrnă greu>. Deasupra ziarului se află aşezat un pix metalic (…) În dreptul fişetului localizat în porţiunea dinspre calorifer şi respectiv peretele lateral stâng-zonă marcată prin balta de singe- iar colţul covorului este uşor pliat (..) Pe această bucată (preş de culoare albastru-gri)se află aşezat un pistolet MAKAROV-9 m (..)”.

Citeşte continuarea pe Monitorul Justiţiei!

Urmărește Business Magazin

Fraţii din businessul românesc Fraţii din businessul românesc

Expresia „Frate, frate, dar brânza e pe bani” nu este valabilă şi în business, unde mai multe familii au demonstrat că afacerile se pot face mai bine cu parteneri pe care îi cunoşti practic de când te-ai născut decât cu oameni care trebuie să-ţi câştige încrederea rapid. Dedeman, FAN Courier, Elis Pavaje, Autonom, Electrogrup sau European Food & Drinks sunt doar câteva exemple din businessul românesc unde fraţii fac afaceri de milioane de euro cot la cot.

vezi continuarea
CE SFATURI AI DA TÂNĂRULUI DE 21 DE ANI?

TOTUL PENTRU BUSINESS. TOTUL ESTE BUSINESS

ZF.ro
Produsul tradiţional românesc care i-a dat gata pe străini. Este apreciat în marile capitale europene Produsul tradiţional românesc care i-a dat gata pe străini. Este apreciat în marile capitale europene
Dezvăluiri de la Iulian Stanciu. De ce a introdus eMag taxa de livrare?
ProMotor.ro
Direcția ANTIDROG a vândut un SUV confiscat, însă cu el a vândut și un „pachet surpriză” Direcția ANTIDROG a vândut un SUV confiscat, însă cu el a vândut și un „pachet surpriză”
De ce este atât de ieftin acest LOGAN pe OLX? Proprietarul a primit mii de mesaje
Un Porsche din 1988 este de vânzare. La cât de bine a fost întreținut pare abia ieșit din fabrică
Descopera.ro
După 30 de ANI de stat într-o pungă, rămăşiţele lui Joseh Mengele, ''ÎNGERUL MORŢII'', au început să fie examinate. Ce au descoperit cercetătorii: ''Nu am mai văzut asta!'' După 30 de ANI de stat într-o pungă, rămăşiţele lui Joseh Mengele, ''ÎNGERUL MORŢII'', au început să fie examinate. Ce au descoperit cercetătorii: ''Nu am mai văzut asta!''
ALARMANT! Ceasul Apocalipsei a ajuns la 100 de secunde de miezul nopţii. SFÂRŞITUL lumii, mult mai aproape
Aceştia să fie EXTRATEREŞTRII de pe Planeta 9? Dovezi ale existenţei unei LUMI rebele în Sistemul nostru Solar, descoperite acum
Go4it.ro
Cât costă acum primul iPhone din 2007? Poate să ajungă la un preţ mai mare decât o maşină nouă Cât costă acum primul iPhone din 2007? Poate să ajungă la un preţ mai mare decât o maşină nouă
Câţi bani îţi oferă Uber dacă te afli într-o maşină iar şoferul te-a dus mult prea repede la destinaţie
TOP 30 aplicaţii periculoase pentru Android pe care s-ar putea să le ai instalate pe telefon. Trebuie dezinstalate imediat
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.