Dezvoltatorul de parcuri de retail Cometex, parte din grupul Altex, deschide prima fază din Bucureşti Sud Retail Park, în comuna Jilava, o investiţie de 11 mil.euro. Noul parc va avea la final peste 45.000 mp
Dezvoltatorul de parcuri de retail Cometex, parte din grupul Altex, deschide prima fază din Bucureşti Sud Retail Park, în comuna Jilava, judeţul Ilfov, în zona de sud a Capitalei, un pol de retail de peste 45.000 mp.
Prima fază, care include Altex, Popeyes şi Lidl, are o valoare de peste 11,5 milioane de euro. Magazinul Altex a fost deschis joi şi va fi urmat de Popeyes în decembrie şi de Lidl în ianuarie.
Proiectul se dezvoltă în trei faze. Faza 1 reuneşte primele ancore comerciale, Altex, Popeyes (drive-in) şi Lidl, cu o suprafaţă cumulată de aproximativ 6.200 mp, faza 2 însumează aproximativ 19.500 mp, cu Kaufland (primul trimestru din 2027), galerii comerciale (al doilea trimestru din 2027) şi McDonald's, iar faza 3 adaugă aproximativ 20.000 mp cu retaileri care vor fi anunţaţi în viitor.
În urma deschiderii Altex, reţeaua din Bucureşti şi Ilfov ajunge la 16 unităţi.
„Bucureşti Sud Retail Park este cel mai mare proiect Cometex de până acum. Prima fază, de peste 11,5 milioane de euro, cu Altex, Popeyes şi Lidl iar deschiderile continuă etapizat, cu Kaufland şi galeriile comerciale în 2027. Aducem aici, la doar şapte kilometri de centrul Capitalei, o destinaţie comercială completă, cu branduri cunoscute şi o experienţă modernă de cumpărături, aproape de casă, pentru comunităţile din Jilava, Măgurele, sudul Bucureştiului şi din împrejurimi”, a declarat Adrian Urdă, Director General Cometex.
Cu Bucureşti Sud Retail Park, Cometex ajunge la al 20-lea proiect de retail park din reţeaua sa naţională
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro










