Decizia luată de ING. Ce trebuie să ştiţi dacă vreţi să vă cumpăraţi o locuinţă

Postat la 10 ianuarie 2017 333 afişări

Decizia luată de ING. Ce trebuie să ştiţi dacă vreţi să vă cumpăraţi o locuinţă

NG Bank, a şaptea bancă după valoarea activelor, va reduce de la 21 ianuarie avansul minim în cazul creditelor ipotecare standard de la 25% la 15%, revenind astfel la nivelul înainte de discuţiile privind legea dării în plată. Dobânda la credite ipotecare, pentru un avans de 15%,va rămâne egală cu 4,30% (Robor 3 luni plus 3,40%). Pentru un avans mai mare sau egal cu 25% din preţul de achiziţie al locuinţei, dobânda se va reduce cu0,45 puncte procentuale, ajungând la 3,85% (Robor 3 luni plus 2,95%).

„Am decis să reducem avansul de la 25% la 15% pentru aface creditul de achiziţie a unei locuinţe mai accesibil şi a răspunde astfel cererii de credite ipotecare, care a rămas constantă pe parcursul anului trecut. Ne-am luat un orizont de timp de şase luni pentru a reevalua nivelul avansului solicitat pentru creditele ipotecare, suficient pentru a observa evoluţia dar şi particularităţile solicitărilor de dare în plată primite. Aşteptăm curând şi clarificările Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte aspectele potenţial neconstituţionale ale legii dării în plată”, a spus Ştefan Radu, Director Dezvoltare Produse Retail în cadrul ING Bank.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

ALEPH STORY: Cîţu se bate pe 29 miliarde de euro. PNRR 4.0 se negociază acum. O discuţie cu Dana Ciriperu, redactor-şef adjunct ZF şi Ioana Răduca, head of content Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.