Daune morale de 300.000 lei pentru Laura Codruţa Kovesi de la Antena 3 şi trei jurnalişti. Decizia nu e definitivă
Curtea de Apel Ploieşti a decis ca şefa DNA, Codruţa Kovesi, să primească 300.000 de lei daune morale,în dosarul în care a dat în judecată Antena 3 şi mai mulţi jurnalişti pentru acuzaţiile de muşamalizare a anchetei în dosarul lui Mircea Băsescu care i-au fost aduse pe post. Decizia nu e definitivă
"Respinge acţiunea precizată formulată de reclamanta-pârâtă în contradictoriu cu pârâtul Radu Tudor şi cu pârâtul-reclamant Savaliuc Răzvan-Ovidiu ca neîntemeiată. Obligă pe pârâţii Gâdea Mihai-Emanuel, Grigore Bianca, Ciuvică Mugur-Cristian şi SC Antena 3 SA, în solidar, la plata sumei de 300 000 (trei sute mii)lei cu titlu de daune morale către reclamanta-pârâtă pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor la onoare, demnitate, reputaţie, imagine şi viaţă privată", se arată în decizia judecătorilor.
"Obligă pe pârâţii SC Antena 3 SA şi Gâdea Mihai-Emanuel să formuleze scuze publice reclamantei-pârâte, precum şi să redea, în mod public şi în integralitate, dispozitivul prezentei hotărâri în termen de maxim cinci zile de la data rămânerii definitive a acesteia, după cum urmează: - pe pârâta Antena 3 S.A. în cadrul fiecărui buletin informativ al zilei, pe parcursul a trei zile consecutive, precum şi pe platforma online a acesteia.; - pe pârâtul Gâdea Emanuel-Mihai, în cadrul emisiunii realizate de acesta -„Sinteza Zilei"", arată judecătorii.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











