Cum vede lumea un om care face 80 de zboruri pe an pentru a duce un brand german premium în toate marile oraşe? Ultima "escală" a fost Bucureştiul
Norbert Lock râde rar şi vorbeşte puţin şi precaut atunci când vine vorba despre viaţa sa personală. Ca un german autentic. Situaţia se schimbă radical însă când discuţia se îndreaptă către Marc Cain, brandul german premium care a deschis primul monobrand din România în acest an şi pentru care Norbert Lock lucrează de 16 ani. Mai exact, şi-a petrecut în companie o treime din viaţă.
Îl relaxează să joace golf şi a vizitat întreaga lume în scop de business, însă îi plac mai mult discuţiile despre afaceri, iar cifrele - fie ele afaceri sau monobranduri - le spune dintr-o suflare, fără să stea pe gânduri.
„Avem 170 de magazine monobrand în 36 de ţări. Dacă luăm în considerare şi multibrandurile, suntem prezenţi în 55 de ţări din toată lumea“, spune executivul german care ocupă poziţia de managing director, fiind responsabil pentru activităţile de wholesale şi retail (vânzări cu amănuntul şi cu ridicata). Viaţa sa se învârte de fapt în jurul cifrelor: 80 de zboruri pe an, 120 de kilometri de acasă la sediul companiei, 250 de milioane cifră de afaceri pe an.