Cum va fi vremea de Revelion şi în prima zi a anului. Previziuni METEO până la jumătatea lunii ianuarie

Autor: Oana Despa Postat la 30 decembrie 2017 102 afişări

În noaptea de Revelion, termometrele vor indica între -5 şi 4 grade Celsius, iar în prima zi a anului vor fi înregistrate temperaturi de primăvară care vor ajunge până la 14 grade, conform meteorologilor din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Cum va fi vremea de Revelion şi în prima zi a anului. Previziuni METEO...

„În noaptea de Revelion, vom avea temperaturi peste normele climatologice, adică -5, -4 în estul Transilvaniei, dar şi minime pozitive de 3-4 grade în partea de vest, prin Moldova sau litoral, ceea ce înseamnă că sunt temperaturi agreabile pentru a petrece noaptea de Revelion în aer liber pentru că nu o să îngheţăm foarte mult. În ceea ce priveşte prima zi a anului, aceasta va fi identică cu cea de Crăciun, vom avea o vreme însorită în multe zone din ţară şi temperaturile vor continua să crească. Astfel, vom ajunge la o vreme deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării, adică, maxime între 6 şi 14 grade, cele mai ridicate valori urmând a fi înregistrate în partea de sud a României. Destul de cald va fi şi în Bucureşti, în jur de 12 grade”, a declarat, pentru MEDIAFAX, meteorologul Mihai Timu.

Până în noaptea dintre ani, sâmbătă vor mai fi precipitaţii şi la munte ninsoare, iar duminică, temepraturile încep să crească uşor.

„Până în dimineaţa zilei de 31 decembrie, temporar, vom mai avea parte de precipitaţii, dar slabe cantitativ, local, în partea de sud şi de est a României vor fi predominant ploi, în nord, vest şi centru, vor fi mixte, adică, ploi, lapoviţe şi ninsori, iar la munte, vor fi predominant sub formă de ninsoare, existând posibilitatea să se mai depună câţiva cm de zăpadă pe masive. Însă pentru ultima zi din an, deja precipitaţiile sunt deja în restrângere, poate în Crişana şi Maramureş să mai plouă slab, în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali o să mai avem nişte lapoviţă şi ninsoare”, a adăugat meteorologul.

Dacă pe parcursul zilei de sâmbătă, temperaturile mai scad uşor şi se apropie cumva de normal, adică aşteptăm maxime de la 1 la 9 grade, începând de duminică, vremea începe din nou să se încălzească, maximele ajungând până la 10 grade.

Meteorologii anunţă că, până la jumătatea lunii ianuarie, temperaturile vor fi ridicate.

„Aşa cum am văzut în ultimii ani, de-a lungul anotimpului, avem aceste extreme. Trebuie să ne aşteptăm şi la reversul medaliei, dar, deocamdată, din datele pe care le dispunem, până pe 10, 12 ianuarie, nu se prevede o astfel de schimbare bruscă, chiar dacă vom mai avea temporar precipitaţii. Am văzut că în ultimii ani, că după un decembrie blând, trebuie să ne aşteptăm, după mijlocul lunii ianuarie, la viscole şi ninsoare”, a explicat Mihai Timu.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
VREME,
PLOI,
REVELION
Ce se întâmplă cu milioanele când fondatorii nu mai sunt? Ce se întâmplă cu milioanele când fondatorii nu mai sunt?

O ştire de la începutul acestui an a stârnit sentimente contradictorii: Karl Lagerfeld a decis să lase întreaga moştenire pisicii sale.

vezi continuarea
ZF.ro
ATENŢIE! Se schimbă TOTAL regulile pentru TOŢI şoferii din România! Sistemul OBLIGATORIU pe care trebuie să îl aibă toate maşinile. Este prima oară când... ATENŢIE! Se schimbă TOTAL regulile pentru TOŢI şoferii din România! Sistemul OBLIGATORIU pe care trebuie să îl aibă toate maşinile. Este prima oară când...
DE NECREZUT! Un cuplu a cumpărat unul dintre CELE MAI UTILIZATE produse din lume şi l-a folosit câteva zile, însă în scurt timp au descoperit că au făcut CANCER. Acum, într-o PREMIERĂ mondială, instanţa a decis: DESPĂGUBIRI de 2 MILIARDE de dolari pentru...
ProMotor.ro
VIDEO - MINUNEA DIN ROMÂNIA. Va costa 500 de milioane de euro şi va fi un proiect UNIC! VIDEO - MINUNEA DIN ROMÂNIA. Va costa 500 de milioane de euro şi va fi un proiect UNIC!
MAŞINILE SECOND-HAND de care trebuie SĂ TE FEREŞTI! Să nu cumperi niciodată aceste modele, oricât de atrăgătoare par să fie!
MAŞINA TA E DIESEL? Atunci te aşteaptă vremuri grele în România...
Descopera.ro
ENIGMA anului 536 a fost rezolvată. Cum a schimbat cursul istoriei - VIDEO ENIGMA anului 536 a fost rezolvată. Cum a schimbat cursul istoriei - VIDEO
5 selfie-uri realizate cu câteva clipe înainte de MOARTE (Galerie FOTO)
Cel mai mare SECRET al Bisericii. Ce înseamnă în realitatea ''TEMUTUL'' 666
Go4it.ro
A fost LANSAT telefonul cu cea mai performantă cameră frontală! Costă la jumătate faţă de un IPHONE sau HUAWEI, iar fotografiile sunt IMPRESIONANTE A fost LANSAT telefonul cu cea mai performantă cameră frontală! Costă la jumătate faţă de un IPHONE sau HUAWEI, iar fotografiile sunt IMPRESIONANTE
Chinezii le-au dat ŞAH americanilor! Au instalat pe o navă o ARMĂ extrem de puternică, pe care US Navy se străduieşte să o finalizeze de 12 ani. „Schimbă complet războiul pe viitor”
OnePlus 7 PRO a fost lansat! Iată cum arată telefonul anului 2019, mai performat şi mai ieftin decât alternativele HUAWEI şi SAMSUNG
Csid.ro
Dr. Mihaela Bilic: cum slăbeşti simplu şi ieftin 30 de kilograme VIDEO MARIUS TUCĂ SHOW Dr. Mihaela Bilic: cum slăbeşti simplu şi ieftin 30 de kilograme VIDEO MARIUS TUCĂ SHOW
Horoscopul lunii mai 2019: se anunţă câştiguri financiare mari şi proiecte noi
Oboseala la volan - ce se întâmplă în organism când conduci obosit

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.