Cum arată rezultatele de toamnă ale celor mai mari companii de la noi

Autor: Dorin Oancea Postat la 11 noiembrie 2012 20 afişări

Ultima perioadă a adus o avalanşă de rezultate ale companiilor şi este uşor de văzut că energia, comunicaţiile, ba chiar şi unele zone din consum se descurcă binişor chiar în criză.

Petrom a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 2,892 miliarde lei (652 milioane euro), în scădere cu 1% faţă de cel din perioada similară a anului trecut, iar vânzările au avansat cu 18%, la 19,185 miliarde lei (4,327 miliarde euro). Profitul net a fost de 2,921 miliarde lei şi vânzările (fără accize) de 16,224 miliarde lei. "În cel de-al treilea trimestru al anului 2012, rezultatul operaţional al Petrom s-a situat aproximativ la acelaşi nivel cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, fiind susţinut, în principal, de efectul favorabil al aprecierii dolarului faţă de lei. Nivelul ridicat al preţului ţiţeiului a continuat să influenţeze pozitiv performanţa segmentului explorare şi producţie, dar a afectat volumele de vânzări şi marjele în activitatea de marketing", a declarat, într-un comunicat, directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

Profitul EBITDA al grupului CEZ în România a crescut de la 1,9 miliarde coroane ceheşti în primele nouă luni ale anului trecut la 3,9 miliarde coroane în acest an (155 milioane euro), susţinut de producţia de energie eoliană şi de recuperarea unor datorii de la CFR. Activităţile de distribuţie şi vânzare ale CEZ în România au generat un profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) de 2,2 miliarde de coroane (87,5 milioane euro), în urcare cu 85% faţă de 1,2 miliarde de coroane în aceeaşi perioadă a anului anterior, reiese dintr-un raport al companiei.

Romtelecom a avut în primele nouă luni un profit EBITDA de 125,5 milioane euro, în creştere cu 42% faţă de câştigul de 88,3 milioane de euro din aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce veniturile au scăzut cu 4,6%. Compania a avut venituri de 470 milioane de euro în primele nouă luni, comparativ cu 492,5 milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului anterior, se arată într-un raport financiar al grupului elen OTE, care controlează Romtelecom. Profitul operaţional (înainte de dobânzi şi taxe) a fost de 42,7 milioane de euro în acest an, comparativ cu un rezultat negativ de 31,7 milioane de euro în ianuarie-septembrie anul anterior. Numărul clienţilor companiei definit prin liniile de voce se situa la 2,36 milioane la sfârşitul lunii septembrie, cu 6,6% mai puţin comparativ cu 2,53 milioane în aceeaşi lună a anului anterior.

Volumul vânzărilor ale Coca-Cola Hellenic în România a crescut uşor în primele nouă luni ale anului, iar în trimestrul al treilea avansul a fost mai accelerat, susţinut de condiţiile propice din perioada verii, a anunţat compania. "Rezultatele operaţionale şi condiţiile bune privind vremea pe timpul verii, perioadă cheie pentru vânzări, au susţinut volumele în trimestrul al treilea." La nivel de companie, volumul vânzărilor a scăzut cu 1% în primele nouă luni, de la 1,618 miliarde de navete la 1,605 miliarde de navete. Pieţele emergente au înregistrat un avans de 3% al volumului, al cărui impact a fost, însă, anulat de scăderile de 5% pe pieţele mature şi de 2% pe cele în dezvoltare. Veniturile nete ale Coca-Cola Hellenic au avansat cu 3% la nouă luni, de la 5,33 miliarde de euro anul trecut la 5,47 miliarde de euro. Coca-Cola Hellenic deţine în România patru fabrici, la Iaşi, Timişoara, Ploieşti şi Vatra Dornei.

Compania de bricolaj Dedeman, controlată de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl din Bacău, ar putea ajunge în acest an la o cifră de afaceri de aproximativ 525 de milioane de euro, după ce în primele zece luni ale anului vânzările au crescut cu peste 10%, pe fondul deschiderii unor noi magazine. Dedeman, care a avut anul trecut un rulaj de 476 mil. euro şi un profit net de 49 mil. euro, a investit în acest an 47 de milioane de euro în patru noi magazine ce au dus reţeaua la 30 de unităţi. Cu aceste magazine noi şi cu cele cinci unităţi deschise în 2011 (care au în 2012 primul an integral de funcţionare), estimarea privind evoluţia vânzărilor a fost uşor depăşită. "În primele zece luni ale anului am depăşit uşor vânzările bugetate la începutul anului", a declarat Dragoş Pavăl, care se arată însă sceptic cu privire la evoluţia vânzărilor pe final de an.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe Gandul.ro

/actualitate/cum-arata-rezultatele-de-toamna-ale-celor-mai-mari-companii-de-la-noi-10294561
10294561
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.