Cum a reuşit familia Nechita-Rotta din Cluj să transforme un business cu ambalaje în cea mai mare tipografie românească de etichete autoadezive şi folii imprimate pentru diferite industrii?
Producătorul de etichete autoadezive şi folii imprimate Sunimprof Rottaprint, controlat de antreprenorii Arnella Caetana Nechita-Rotta şi Cristinel Nechita-Rotta din Cluj, a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 189 mil. lei, în creştere cu 7% faţă de anul anterior, rezultat care poziţionează compania în top trei cele mai mari nume din piaţa tipografiilor şi a editurilor.
♦ Antreprenoarea Arnella Caetana Nechita-Rotta a observat o oportunitate în producţia pungilor de plastic, pornind la drum cu un utilaj modest, la mâna a doua, acum mai bine de 30 de ani ♦ Astăzi, compania Rottaprint, fondată împreună cu soţul ei, este cea mai mare tipografie de etichete autoadezive şi ambalaje flexibile pentru produse din industria alimentară, produse de îngrijire personală şi detergenţi pentru uz casnic.
Producătorul de etichete autoadezive şi folii imprimate Sunimprof Rottaprint, controlat de antreprenorii Arnella Caetana Nechita-Rotta şi Cristinel Nechita-Rotta din Cluj, a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 189 mil. lei, în creştere cu 7% faţă de anul anterior, rezultat care poziţionează compania în top trei cele mai mari nume din piaţa tipografiilor şi a editurilor.
Ideea businessului a venit după ce Arnella Caetana Nechita-Rotta a observat o oportunitate în producţia pungilor de plastic de 1 leu, pornind la drum cu un utilaj modest, la mâna a doua. Astăzi, compania este cea mai mare tipografie flexografică românească producătoare de etichete autoadezive şi ambalaje flexibile de pe piaţa locală. În 2024, Rottaprint a avut un profit net de 10,6 mil. lei, plus 8% şi un număr mediu de 231 de angajaţi, care ar urma să crească anul acesta la 248, potrivit datelor transmise de companie.

Anul 2025 nu este unul lipsit de provocări, după cum spun oficialii de la Rottaprint, însă chiar şi într-un context dificil şi incert, compania alege să continue investiţiile în tehnologie. Pentru anul acesta, Rottaprint are un buget de investiţii în valoare de 5,8 mil. lei, transmit reprezentanţii companiei.
„Anul trecut ne-am concetrat activitatea, în primul rând, pe investiţii în tehnologie, cu focus pe integrarea de soluţii care să ne ajute în eficientizarea timpului de operare pentru fiecare etapă de producţie. În plus, ne-am extins prezenţa internaţională şi ne-am consolidat portofoliul de clienţi atât din România, cât şi la nivel global. Anul acesta vom continua pe aceeaşi linie strategică de investiţii - în tehnologie şi inovaţie, care implică inclusiv achiziţia de utilaje noi şi modernizărea celor existente“, au detaliat aceştia pentru ZF.
Raporatat la piaţa în care activează, oficialii Rottaprint estimează că anul 2025 va fi marcat de provocări, pe fondul unor posibile scăderi ale volumelor de consum, influenţate de situaţia geopolitică din Europa de Est şi de recesiunea deja instalată în Europa de Vest.
Aceste evoluţii economice, spun ei, ar putea avea un impact şi asupra României, traduse prin reduceri ale volumelor de producţie, la care se adaugă şi instabilitatea politică şi economică de pe plan intern.
„Puterea de cumpărare ar putea fi afectată de posibilitatea creşterii taxelor şi impozitelor, de un nivel mai ridicat al şomajului sau de diminuarea salariilor în sectorul public. Simpla incertitudine legată de posibilele schimbări economice poate influenţa comportamentul de consum chiar înainte ca măsurile să fie implementate efectiv“, a mai punctat conducerea companiei.
Cu o experienţă de peste 34 de ani, compania cu sediul în Apahida, jud. Cluj, deţine în prezent două centre logistice în România, în Braşov şi Ilfov două centre logistice în Ungaria şi Germania. În 2024, Rottaprint a livrat produse în 16 ţări din Europa, SUA şi Asia.
ţările care se menţin în topul exporturilor rămân, în continuare, Ungaria şi Germania, urmate de Austria, Olanda, Franţa şi Polonia. Anul trecut, principalele produse solicitate de clienţii internaţionali au fost etichetele autoadezive, capacele de aluminiu, taguri, precum şi manşoanele igienice.
Cele mai mari volume de export au fost direcţionate către industria alimentară, în special către segmentul de lactate şi preparate din carne, urmată de sectorul chimic, care include atât produsele de îngrijire personală, cât şi detergenţii pentru uz casnic, transmiteau recent oficialii Rottaprint într-un comunicat.

Pentru anul acesta, reprezentanţii companiei estimează o cifră de afaceri de 207 mil. lei şi un profit net de 13 mil. lei, ambele fiind în creştere faţă de rezultatele din 2024.
În piaţa tipografiilor şi a editurilor se înscriu companiile care se ocupă de tipărirea cărţilor, a revistelor, a pliantelor, a broşurilor, a etichetelor. Cei mai mari zece jucători din piaţa tipografiilor şi a editurilor din România au avut în 2024 o cifră de afaceri cumulată de 1,8 miliarde de lei, faţă de 1,7 miliarde de lei în anul anterior.
Imprimeria Naţională, companie deţinută de statul român prin Ministerul de Finanţe, fondată în secolul XIX, rămâne şi anul acesta în fruntea clasamentului celor mai mari jucători din piaţa tipografiilor şi a editurilor. Însă, la fel ca în 2023, cu veniturile în scădere, setează dimensiunea pieţei tot mai jos. Tendinţa de scădere se vede în contextul în care în 2024, compania de stat care ocupă primul loc în top a raportat o cifră de afaceri de 492 milioane de lei, faţă de 552 milioane de lei în 2023 şi faţă de aproape 700 de milioane de lei în 2022.
Inform Lykos şi Rottaprint sunt companiile care completează podiumul în piaţa tipografiilor şi a editurilor. Monitorul Oficial, Zipper Services, EDS România, Imprimeria Băncii Naţionale şi Rotolito sunt alte companii care se remarcă în acest domeniu, cu cifre de afaceri mai mari de 100 de milioane de lei în 2024.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













