CSR 2023. Lecţia de finanţe

Postat la 26 octombrie 2023 36 afişări

CSR 2023. Lecţia de finanţe

Motivaţie:

România ocupă ultimul loc în UE la educaţie financiară. Există decalaje mari atât la nivel geografic, între Bucureşti şi marile oraşe şi restul ţării, cât şi la nivel de generaţii, între tinerii din Generaţia Z şi categoriile mai în vârstă. „Lecţia de finanţe” este un program naţional de formare continuă şi predare la clasă, acreditat de Ministerul Educaţiei şi adresat profesorilor din învăţământul gimnazial, lansat de Mastercard România în parteneriat cu Junior Achievement România. Programul urmăreşte dezvoltarea de competenţe necesare integrării şi predării, în abordare interdisciplinară şi hybrid learning, a elementelor şi noţiunilor de ordin financiar. Obiectivul principal al programului este promovarea educaţiei financiare în şcolile din România.

Descrierea proiectului:

Programul „Lecţia de finanţe” ţinteşte elevii cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani şi a debutat în vara anului 2022, cu o serie de trei sesiuni online, la care au participat 215 profesori, din 37 de judeţe, în cadrul cărora au fost prezentate conceptul şi structura programului, precum şi resursele puse la dispoziţie pentru predarea la clasă. Un număr de 100 de profesori, împărţiţi în patru grupe, a câte 25 de participanţi, au fost selectaţi pe baza completării unui formular de înscriere, care a inclus şi o parte motivaţională, pentru a urma programul acreditat, respectând astfel metodologia de organizare indicată de Ministerul Educaţiei. Programul include activităţi şi instrumente dezvoltate în format hibrid, disponibile gratuit în toate cele patru etape ale proiectului, desfăşurate succesiv, în perioada octombrie 2022 - februarie 2023: Train the Trainers – sesiuni online de formare continuă, ce includ module de specialitate, pentru aprofundarea conceptelor financiare, şi module didactice, pentru integrarea noţiunilor financiare, în format interdisciplinar; Multiplicare – sesiuni în format hibrid, susţinute la nivel local, de profesorii formatori, participanţi anterior la etapa Train the Trainers, pe baza materialelor şi instrumentelor suport puse la dispoziţie de JA România, la care au participat 1.000 de cadre didactice, la nivel national; Teaching & Learning – ore de educaţie financiară la clasă, susţinute de profesori formaţi în cadrul programului, organizate independent sau în abordare transversală cu alte discipline, şi un hackathon organizat online, adresat profesorilor, pentru schimb de experienţă şi încurajarea abordărilor didactice creative în predarea educaţiei financiare; Benefit – acces gratuit la resurse de educaţie financiară, disponibile pe platforma online

www.lectiadefinante.jaromania.org.

Rezultate:

La program au luat parte 1.215 profesori de gimnaziu şi aproximativ 20.000 de elevi, de la nivel naţional. Prin „Lecţia de finanţe”, Mastercard România şi Junior Achievement România şi-au propus să contribuie la transformarea modului în care profesorii, dar şi elevii se raportează la educaţia financiară. Programul „Lecţia de finanţe” continuă şi în anul şcolar 2023 - 2024.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.