Constanţa va avea cel mai mare acvariu din zona Balcanilor, o investiţie de 115 milioane lei, care ar putea contribui la creşterea turismului

Autor: Miruna Diaconu Postat la 07 august 2026 8 afişări

Constanţa va avea cel mai mare acvariu din zona Balcanilor, o investiţie de 115 milioane lei, care ar putea contribui la creşterea turismului

Constanţa ar urma să aibă un nou acvariu, care va fi cel mai mare Acvariu din spaţiul balcanic, spun autorităţile constănţene. Consiliul Judeţean Constanţa a semnat constractul de finanţare pentru proiectul „Construirea, organizarea şi dotarea unui nou Acvariu în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa”, o investiţie de 115 milioane lei, finanţată prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027.

Noul Acvariu ar urma să fie construit pe Bulevardul Mamaia nr. 255 şi va include bazine dedicate Oceanului Planetar şi Mării Negre, tuneluri de vizitare, un habitat pentru pinguini, expoziţii tematice, sală de conferinţe, bibliotecă, cafenea şi spaţii moderne dedicate educaţiei, cercetării şi petrecerii timpului liber.

„Ne-am asumat să dezvoltăm Constanţa prin investiţii care rămân generaţiilor viitoare. Noul Acvariu este unul dintre cele mai importante proiecte pe care le vom realiza în următorii ani şi va deveni un reper pentru turism, educaţie şi cercetare. Este o investiţie în viitorul judeţului nostru şi în atractivitatea sa, atât pentru constănţeni, cât şi pentru turişti”, spune Florin Mitroi, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.

Durata lucrărilor va fi de circa 24 de luni, iar termenul de implementare a proiectului este decembrie 2029.

Prin această investiţie, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa va beneficia de una dintre cele mai moderne infrastructuri de profil din România, susţin autorităţile constănţene, consolidând poziţia judeţului Constanţa ca destinaţie de referinţă pentru turism, educaţie şi cercetare la Marea Neagră.​​​

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
crestere,
constanta,
investitie,
turism,
contributie
COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.