Compania americană de curierat FedEx va prelua TNT Express pentru 4,4 miliarde de euro

Autor: Luiza Chiroiu Postat la 07 aprilie 2015 78 afişări

Compania americană de curierat FedEx va prelua concurentul olandez TNT Express pentru aproximativ 4,4 miliarde de euro, pentru a-şi extinde operaţiunile din Europa.

Conducerea TNT a aprobat deja tranzacţia, urmând ca FedEx să achite în numerar întreaga sumă, se arată într-un comunicat comun al celor două companii, informează The Wall Street Journal.

De asemenea, PostNL, cel mai mare acţionar al TNT Express, cu o participaţie de 14,7%, a anunţat că susţine preluarea companiei olandeze de către FedEx.

Preţul de 8 euro pe acţiune oferit de firma americană este cu 33% mai mare decât preţul titlurilor TNT de la finalul şedinţei de tranzacţionare din 2 aprilie.

"Combinarea operaţiunilor celor două companii va transforma capacităţile de care FedEx dispune în Europa şi va accelera creşterea la nivel global", se arată în comunicat.

De asemenea, cele două firme de curierat apreciază că vor obţine toate aprobările din partea autorităţilor antitrust, orice dificultate în acest sens urmând să fie rezolvată în curând. TNT şi FedEx estimează că tranzacţia se va încheia până la jumătatea anului viitor.

În 2013, United Parcel Service (UPS), cea mai mare companie de curierat din lume, a intenţionat să cumpere TNT Express, însă a renunţat la oferta de 5,2 miliarde de euro după ce Comisia Europeană s-a opus tranzacţiei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TNT,
FEDEX,
/actualitate/compania-americana-de-curierat-fedex-va-prelua-tnt-express-pentru-4-4-miliarde-de-euro-14110437
14110437
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.