Comisia pentru Codul electoral va elabora până în iunie 2015 propunerile pentru legile electorale

Autor: Alina Novaceanu Postat la 03 decembrie 2014 38 afişări

Comisia parlamentară comună pentru Codul electoral va elabora până la 30 iunie 2015 propunerile legislative privind legile electorale, au decis, miercuri, Camera Deputaţilor şi Senatul, reunite în şedinţă comună.

Parlamentul a adoptat o hotărâre în acest sens.

Comisia de Cod electoral are în componenţă 15 parlamentari şi este condusă de preşedintele Camerei Valeriu Zgonea.

Membrii comisiei sunt: Luminiţa Adam, Mihai Voicu , Alin Tişe, Marton Arpad, Varujan Pambuccian, Viorel Chiriac, Doina Federovici, Victor Paul Dobre, Puiu Haşotti, Mihai Neagu, Miron Mitrea, Ioan Oltean, Eugen Nicolicea, Gabriel Vlase.

Membrii Comisiei de elaborare a legilor electorale au stabilit, pe 26 noiembrie, prin consens, să discute cu prioritate capitolul legat de votul cetăţenilor români din diasporă la alegerile prezidenţiale, a declarat preşedintele acestui for, Valeriu Zgonea. ”Se degajă prin consens analizarea unui capitol cu rapiditate legat de votul din diasporă, ţinta fiind votul pentru alegerile prezidenţiale", a precizat Zgonea, care a arătat că în cadrul lucrărilor comisiei se vor discutat toate cele trei legi privind alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale.

Totodată, Zgonea a precizat, atunci, că susţine ideea ca la discuţiile din comisia de cod electoral să se modifice şi Legea alegerilor parlamentare, în sensul reducerii la 300 a numărului de parlamentari, el menţionând că, dacă va exista consens, se va discuta şi despre revenirea la votul pe liste.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
COMISIE,
PARLAMENT,
ELECTORAL
/actualitate/comisia-pentru-codul-electoral-va-elabora-pana-in-iunie-2015-propunerile-pentru-legile-electorale-13698763
13698763
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.