Codin Negovan, ING Bank: Aproape jumătate din IMM-urile din România au capitalurile proprii sub minimum prevăzut de lege, iar 30% sunt cu capitaluri proprii negative

Autor: Cristina Bellu Postat la 01 mai 2023 117 afişări

Codin Negovan, ING Bank: Aproape jumătate din IMM-urile din România au capitalurile proprii sub minimum prevăzut de lege, iar 30% sunt cu capitaluri proprii negative

Întreprinderile mici şi mijlocii din România se confruntă în continuare cu probleme legate de subcapitalizare, lucru care poate fi combătut şi prin intermediul unei educaţii financiare adecvate, în care băncile ar trebui să înceapă să se implice tot mai puternic, susţine Codin Negovan, Head of Sales Network Business Banking în cadrul ING Bank România.

“Trebuie să le explicăm antreprenorilor că există două buzunare diferite: capitalul propriu al companiei este un buzunar diferit de buzunarul propriu. Antreprenorul trebuie să fie conştient că banii pe care el îi lasă în firmă din ce a investit iniţial, din ce profit a obţinut, arată cât de mult crede el însuşi în acel business, şi atunci partenerii lui bancari sau nebancari vor risca în  corelaţie directă cu suma respectivă”, a spus Codin Negovan în cadrul conferinţei ZF „IMM 2023. Între criză şi oportunitate. Mergem mai de­parte!“.

Potrivit acestuia, aproape jumătate din IMM-urile din România sunt atipice, cu capitalurile proprii sub minimum prevăzut de lege, iar 30% sunt cu capitaluri proprii negative.

Businessul românesc are 2.000 de firme mari care contribuie cu 50% la cifra de afaceri totală şi alte 848.000 de IMM-uri (99,8% din total) care generează cealaltă jumătate.

IMM-urile au şi ele un segment de firme mijlocii, puternice, care stau încă fiecare sub pragul de 50 mil. euro şi 250 de salariaţi. Sunt în număr de 8.800 în 2021 şi au o cifră de afaceri de 391 mld. lei (19% din total).

Cele mai numeroase sunt însă microîntreprinderile, peste 790.000, din care 200.000 sunt deja clasicele firme cu zero angajaţi, potrivit bilanţurilor din 2021.

“Ultimii doi ani, şi prin prisma IMM Invest, a fost cea mai efervescentă perioadă din punct de vedere al finanţărilor către IMM-uri. Noi am primit 18.000 de cereri de finanţare doar pe acest segment şi am acordat peste 3 miliarde de lei, mai ales pe zona de microîntreprinderi“, a mai spus Codin Negovan.

Comerţul, industria prelucătoare, transporturile, agricultura şi serviciile, reprezintă principalele ponderi în portofoliul de finanţare al ING Bank pe segmentul IMM-uri.

“Creşte tot mai mult finanţarea din zona de tehnologie şi sustenabilitate. Reuşim să sprijinim tot mai puternic tranziţia IMM-urilor pe sustenabilitate, care un subiect tot mai fierbinte. La nivelul instituţiei am definit un ghid de identificare şi procesare foarte facil acestor tipuri de tranzacţii. Am început de anul trecut şi deja am acordat finanţări de aproape 18 mil. euro, în special pe zona de energie regenerabilă şi economie circulară. Credem că anul acesta, cel puţin vom dubla finanţările pe această tranziţie către economia sustenabilă”, prognozează Codin Negovan.

În România toate sursele de finanţare cu excepţia factoring-ului, titlurilor şi acţiunilor emise, au devenit relevante pentru mai multe IMM-uri în 2022. 

“Observăm un apetit tot mai mare pentru investiţii, fie în partea de energie regenerabilă, dar şi în partea de automatizare a proceselor şi în cea de digitalizare, incluzând fonduri europene şi fiannţări bancare. Experienţa clienţilor noştri pe fonduri europene este foarte bună. Constatăm că antreprenorul român s-a maturizat mult în a-şi gestiona riscurile care apar. După trei ani de criză, sănătatea financiară a antreprenorului român s-a îmbunătăţit considerabil. Încurajez antreprenorii să aibă curajul să meargă după surse de finanţare, să identifice corect oportunitatea de finanţare şi s-o urmărească”, a concluzionat Codin Negovan.

ING Bank, sucursala locală a grupului olandez cu acelaşi nume, a obţinut în anul 2022 un profit net de 1,06 mld. lei, mai mare cu doar 3% faţă de câştigul din anul 2021, în condiţiile în care veniturile băncii au avansat cu 10%, la 2,6 mld. lei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Codin Negovan,
ING Bank,
IMM-uri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.