Clinicile Amethyst au început 2017 cu venituri de 2,4 milioane euro

Autor: Ioana Matei Postat la 26 mai 2017 407 afişări

Clinicile Amethyst au început 2017 cu venituri de 2,4 milioane euro

Amethyst, primul lanţ de clinici de radioterapie oncologică care s-a extins în Europa pornind din România, a înregistrat venituri facturate de 2,4 milioane de euro în primele trei luni ale anului, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. Business-ul este afectat de o scădere a fluxului de numerar de 1,5 milioane de euro reprezentând rambursări întârziate de Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) ale costurilor cu tratamentele.

În ciuda acestei situaţii, cele două clinici Amethyst operaţionale în România, una în Otopeni şi una în Cluj Napoca, au continuat să asigure tratamente oncologice cu radioterapie pentru diverse forme de cancer, îmbunătăţind condiţia medicală a mii de români.

Cele două clinici sunt rezultatul unei investiţii în valoare de 18 milioane de euro, din care echipamentele speciale au costat peste 10 milioane de euro, şi asigură 161 de locuri de muncă, dintre care 92 sunt ocupate de medici şi asistente cu înaltă specializare în radioterapie şi oncologie, care asigură tratamente pentru peste 350 de pacienţi lunar – dintre care 200 sunt pacienţi noi de la lună la lună.

„Folosim o tehnologie mai nouă chiar şi decât iPhone, dacă pot face o astfel de comparaţie, care ne permite să avem o acurateţe milimetrică în tratarea tumorilor şi efecte colaterale minime. Procedurile şi tehnologiile pe care le folosim sunt dublate de serviciile adiacente care au ca obiectiv păstrarea deminităţii pentru pacienţii care intră în clinica noastră, cum ar fi consiliere psihologică şi nutriţională şi un mediu ambiental plăcut şi confortabil. Sperăm că într-o bună zi sistemul asigurărilor de sănătate va admite că oamenii care şi-au plătit toată viaţa la asigurările de sănătate trebuie să beneficieze de condiţii decente în timpul tratamentelor”, a declarat Barbara Werchowiecka-Rusinek, CEO Amethyst Group.

Pentru 2017, conducerea clinicilor Amethyst se aşteaptă la rezultate mai bune pe fondul îmbunătăţirii continue a parteneriatelor cu Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate, ceea ce le-ar permite acţionarilor să reia programul de extindere în România.

Cu şase clinici în România, Polonia, Franţa şi Germania, Amethyst caută să se extindă în întreaga Europă – inclusiv în ţara noastră. Clinicile Amethyst sunt operate de către Amethyst Radiotherapy LTD. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.