China adoptă politica "un cuplu, doi copii" în locul politicii copilului unic

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 28 decembrie 2015 235 afişări

Legiuitorii chinezi au adoptat duminică un pachet legislativ care le va permite cuplurilor să aibă doi copii începând de la 1 ianuarie, în cadrul unei sesiuni a Comitetului Permanent al Adunării naţionale populare, potrivit agenţiei oficiale China Nouă, relatează CNN.

China adoptă politica "un cuplu, doi copii" în locul politicii...

"Statul susţine ideea ca unui cuplu să i se permită să aibă doi copii", se arată în noua lege privind populaţia şi planificarea familială.

Această prevedere pune capăt controversatei politici a copilului unic, relaxată în ultima perioadă.

"În vederea promovării unei creşteri echilibrate a populaţiei, China va continua să susţină politica naţională de bază cu privire la controlul populaţiei şi să-şi îmbunătăţească strategia privind dezvoltarea populaţiei", anunţa Partidul Comunist Chinez (PCC) în octombrie, când au apărut primele informaţii despre modificarea legii.

"China va implementa deplin politica «un cuplu, doi copii», într-un răspuns proactiv la problema îmbătrânirii populaţiei", sublinia partidul unic.

Potrivit lui Lu Jiehua, un sociolog de la Universitatea Beijing, această politică vizează 100 de milioane de cupluri.

China, care are în prezent o populaţie de peste 1,3 miliarde de persoane, a instituit aşa-numita politică a copilului unic, într-o încercare de controlare a creşterii populaţiei, în anii '70.

Atunci când propaganda nu a dat rezultate, oficiali locali au recurs la avorturi, amenzi usturătoare şi sterilizare forţată.

Decizia de a pune capăt restricţiilor a fost luată în urma unei reuniuni de patru zile a unor oficiali de rang înalt din cadrul PCC, la un hotel din Beijing, potrivit lui David McKenzie, un fost corespondent CNN în China.

Această modificare a fost prefigurată de o schimbare la nivelul propagandei, potrivit corespondentului, care precizează că în vechile reclame apăreau părinţi cu un copil, însă într-o reclamă recentă apare un băiat care împarte nu prea încântat o jucărie cu sora sa mai mică.

- Insuficient

Amnesty International avertizează, într-un comunicat, că această schimbare de politică este "insuficientă".

"Cuplurile cu doi copii pot fi supuse în continuare unor forme coercitive şi intruzive de contracepţie şi chiar unor avorturi forţate - asimilabile torturii", a declarat cercetătorul chinez William Nee.

"Statul nu are nicio treabă să reglementeze câţi copii au oamenii", a subliniat el.

China a început o relaxare a controversatei sale politici a copilului unic în ianuarie 2014, permiţând cuplurilor să aibă doi copii în cazul în care mama sau tatăl sunt la rândul lor copii unici.

Această decizie a fost salutată drept o măsură importantă de liberalizare a restricţiilor vechi de trei decenii, însă date publicate în ianuarie 2015 sugerau că mai puţine persoane decât se estima au făcut acest pas pentru a-şi mări familia.

Aproape un milion de cupluri eligibile în cadrul noilor reglementări au solicitat, la nivel naţional, să aibă al doilea copil, anunţa presa de stat la vremea respectivă. Oficiali din domeniul sănătăţii apreciau că această politică avea să conducă la două milioane de naşteri la momentul anunţării ei şi estimau că aproximativ 11 milioane de cupluri erau eligibile.

Potrivit Guvernului, China ar putea deveni ţara cu cea mai bătrână populaţie din lume în doar 15 ani, cu peste 400 de milioane de persoane în vârstă de peste 60 de ani.

Populaţia îmbătrânită va reprezenta o povară pentru serviciile în domeniul sănătăţii şi sociale, potrivit unor cercetători, iar cea de a doua economie mondială va fi nevoită să depună eforturi să-şi menţină ritmul creşterii economice.

"China a început deja să resimtă o criză, aflată în plină desfăşurare, în ceea ce priveşte evoluţia demografică", îi spunea anul acesta lui McKenzie de la CNN Wang Feng, un profesor de la Universitatea Fudan, un influent expert în demografia Chinei.

"Istoria va privi înapoi către politica copilului unic şi o va considera drept una dintre cele mai grave erori politice pe care China le-a comis în istoria sa modernă", aprecia el.

În opinia lui Wang, această politică a copilului unic a fost ineficientă şi inutilă, având în vedere că rata fertilităţii intra deja în scădere în anii '80.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CHINA,
PARLAMENT,
FAMILIE
/actualitate/china-adopta-politica-un-cuplu-doi-copii-in-locul-politicii-copilului-unic-14936681
14936681
comments powered by Disqus
Nu ne vindem ieftin doar pentru că suntem români Nu ne vindem ieftin doar pentru că suntem români

„Cred cu tărie că un business din România are aceeaşi valoare cu a unui business din Europa Centrală”, consideră Rareş Bănescu, antreprenorul local care a fondat Retargeting.biz, un start-up axat pe dezvoltarea unei soluţii software ce automatizează procesele de marketing online pentru un magazin online. Ideea proiectului a luat naştere în urmă cu şase ani, iar compania este acum prezentă în alte cinci ţări din Europa cu un portofoliu de peste 1.000 de comercianţi online. În ultimul an şi jumătate Retargeting.biz a rulat peste 100 de milioane de lei în bugete de marketing alocate de clienţi pentru promovarea pe Google şi Facebook. Ce urmează?

vezi continuarea
CE SFATURI AI DA TÂNĂRULUI DE 21 DE ANI?

TOTUL PENTRU BUSINESS. TOTUL ESTE BUSINESS

ZF.ro
Dezvăluiri de la Iulian Stanciu. De ce a introdus eMag taxa de livrare? Dezvăluiri de la Iulian Stanciu. De ce a introdus eMag taxa de livrare?
Beţi cafea? Diferenţa între o cafea de lux şi o cafea normală
ProMotor.ro
Un șofer vrea să-şi vândă maşina care are 250.000 de km la bord. Ce SFAT primește de la un prieten mecanic? Un șofer vrea să-şi vândă maşina care are 250.000 de km la bord. Ce SFAT primește de la un prieten mecanic?
Metoda prin care afli dacă mașina ta a trecut pe la SAMSARI
Rusia se umple de TESLA CYBERTRUCK false. Iată cum se construiește una care arată REALĂ!
Descopera.ro
Pericolul URIAŞ din banalul PARACETAMOL pe care îl folosim cu toţii frecvent. Ar putea fi INTERZIS! Pericolul URIAŞ din banalul PARACETAMOL pe care îl folosim cu toţii frecvent. Ar putea fi INTERZIS!
Telefoanele MOBILE chiar provoacă CANCER! Concluzia ARARMANTĂ care provoacă un SCANDAL mondial
Un pilot AIRBUS a făcut o MAENVRĂ demnă de filme pentru a salva situaţia. IMAGINILE video fac înconjurul lumii
Go4it.ro
TOP 30 aplicaţii periculoase pentru Android pe care s-ar putea să le ai instalate pe telefon. Trebuie dezinstalate imediat TOP 30 aplicaţii periculoase pentru Android pe care s-ar putea să le ai instalate pe telefon. Trebuie dezinstalate imediat
Cât costă NETFLIX în România faţă de alte ţări din EUROPA. Este abonamentul prea scump raportat la ce primim?
SUA pregăteşte o lege care să limteze şi mai mult accesul Huawei la tehnologii străine
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.