Cel puţin 31 de insurgenţi au fost ucişi în urma unor raiduri aeriene ale armatei pakistaneze

Autor: Gaidau Ion Postat la 04 ianuarie 2015 78 afişări

Cel puţin 31 de insurgenţi au fost ucişi, sâmbătă, în urma unor raiduri aeriene efectuate de avioane ale armatei pakistaneze în nord-vestul Pakistanului, a anunţat o sursă militară, citată de AFP.

Raidurile, care au avut loc în Valea Tirrah, în districtul tribal Khyber, au distrus, de asemenea, patru cuiburi de insurgenţi.

Începând din octombrie, armata pakistaneză efectuează raiduri în regiune împotriva talibanilor şi islamiştilor din cadrul mişcării Lashkar-e-islam.

"Patru cuiburi de terorişti şi un centru pentru formare de kamikaze au fost distruse. Treizeci şi unu de terorişti, printre care şi kamikaze, au fost ucişi", precizează comunicatul armatei.

Armata pakistaneză şi-a intensificat atacurile în regiunile tribale după masacrarea, la 16 decembrie, a 150 de persoane, dintre care 134 de copii, într-o şcoală din Peshawar.

În urma acestui carnagiu, pe care Pakistanul l-a calificat drept un "mini 11 septembrie", Islamabadul a anulat, pentru cazurile de terorism, moratoriul privind pedeapsa cu moartea.

Şapte rebeli condamnaţi au fost spâzuraţi de atunci.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PAKISTAN,
CONFLICT,
VIOLENŢE
/actualitate/cel-putin-31-de-insurgenti-au-fost-ucisi-in-urma-unor-raiduri-aeriene-ale-armatei-pakistaneze-13747092
13747092
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.