Cel mai mare credit de dezvoltare imobiliară din România – 400 mil. euro pentru RIVUS Cluj, proiectul de reconversie semnat de IULIUS şi Atterbury Europe
Grupul IULIUS, alături de Atterbury Europe, obţine o finanţare record de 400 mil. euro pentru RIVUS Cluj-Napoca, un proiect de reconversie urbană de peste jumătate de miliard de euro, pe fosta platformă industrială Carbochim. Proiectul va integra retail, birouri, spaţii verzi, funcţiuni culturale şi infrastructură, într-un model sustenabil cu certificări verzi internaţionale.
Bogdan Alecu
Grupul IULIUS, în parteneriat cu Atterbury Europe, a obţinut un credit sindicalizat în valoare de 400 milioane de euro pentru susţinerea proiectului RIVUS Cluj-Napoca – un ansamblu mixed-use amplu, dezvoltat pe un teren de 14 hectare de pe fosta platformă industrială Carbochim.
Finanţarea a fost acordată de un consorţiu format din Erste Bank (lead arranger), BCR, BERD şi BRD Groupe Société Générale. Este cel mai mare împrumut de dezvoltare imobiliară din România şi unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de reconversie urbană din Europa Centrală şi de Est. Investiţia totală depăşeşte 500 de milioane de euro, iar proiectul este în etapa de autorizare.
„Suntem deosebit de încântaţi că IULIUS, partenerul nostru de lungă durată, a ales Erste Bank pentru coordonarea acestei finanţări. RIVUS este un proiect model pentru dezvoltarea sustenabilă a oraşelor”, a declarat Marko Brekič, Senior Client Executive la Erste Group Bank AG.
RIVUS Cluj-Napoca propune o abordare integrată, în care componentele de retail, office, cultură şi spaţii verzi sunt îmbinate într-un concept urban coerent. Proiectul se remarcă prin dimensiunea funcţională şi prin caracterul său verde – componenta de sustenabilitate fiind asumată prin standarde LEED Platinum şi EDGE Advanced, pentru întregul ciclu de dezvoltare: construcţie, operare şi refinanţare.
„Pentru IULIUS, acest credit confirmă încă o dată atractivitatea şi calitatea proiectelor noastre. Este o validare importantă venită din partea unui mix solid de bănci locale şi internaţionale, care ne permite să ne concentrăm pe ceea ce ştim să facem cel mai bine – proiecte urbane de anvergură, verzi şi cu impact pozitiv în comunităţi”, a declarat Marius Perşenea, Chief Operating Officer IULIUS.
RIVUS Cluj-Napoca va include:
Retail: peste 142.000 mp suprafaţă totală de retail (mall Ă facilităţi complementare), cu peste 400 de magazine şi 30 de restaurante-concept;
Cultură & entertainment: spaţii reconvertite din fosta platformă industrială, centru de arte performative, open air cinema şi premiere regionale în zona de divertisment;
Office: 15.000 mp de birouri verzi, clădiri nZEB;
Spaţii verzi: peste 52.000 mp de grădini urbane, inclusiv o grădină japoneză pe acoperiş şi faţade înierbate;
Mobilitate: 4.800 locuri de parcare (inclusiv 900 cu încărcare electrică) şi 2.500 locuri pentru biciclete.
Printre elementele de speciale se numără reintegrarea a două clădiri industriale cu valoare ambientală în noul concept urban, conservarea vegetaţiei existente, integrarea râului Someş în peisajul cotidian şi utilizarea unor soluţii prietenoase cu biodiversitatea.
Proiectul presupune şi o componentă majoră de investiţii publice asumate prin parteneriat cu municipalitatea:
un nou pod rutier peste Someş şi două poduri pietonale
modernizarea străzilor adiacente
infrastructură velo integrată în strategia de mobilitate a oraşului.
RIVUS Cluj se profilează nu doar ca un centru de lifestyle şi afaceri, ci ca un model de regenerare urbană pentru oraşele din România. Gradul de închiriere al zonei de retail a depăşit deja 70%, semnalând încrederea pieţei în acest demers.
Proiectul este semnat de prestigiosul birou olandez de arhitectură UNStudio, iar activitatea industrială a fost relocată, iar fabrica modernizată printr-o investiţie de peste 7 milioane euro, ceea ce oferă proiectului o componentă de continuitate economică.
Cele 3 borne în finanţarea imobiliară bifate de IULIUS:
2021 – primul credit verde acordat unei companii româneşti
2022 – cea mai mare refinanţare din real-estate
2025 – cel mai mare credit de dezvoltare imobiliară (RIVUS)
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro