CE şi ţările UE vor stabili, în 2015, o nouă interpretare a regulilor deficitului bugetar

Autor: Mihai Draghici Postat la 12 mai 2015 49 afişări

Miniştrii de Finanţe din statele membre UE şi Comisia Europeană vor ajunge la un acord, în cursul acestui an, privind o nouă interpretare a regulilor bugetare, stabilindu-se marja pe care o vor avea statele membre în acest sens, afirmă oficiali europeni.

Interpretarea regulilor - numită Codul de Acţiune - are nevoie de o actualizare, în contextul disensiunilor dintre Comisia Europeană şi guvernele ţărilor membre privind stabilirea deficitelor bugetare.

"Miniştrii Finanţelor au stabilit că elaborarea unui nou regulament va trebui finalizată până la sfârşitul acestui an de către Comitetul Economic şi Financiar", a declarat marţi un purtător de cuvânt al Preşedinţiei letone a Consiliului Uniunii Europene.

În contextul în care ţări precum Franţa şi Italia depun eforturi pentru atenuarea austerităţii şi stimularea creşterii economice, Comisia Europeană a transmis propria interpretare în ianuarie, oferind ţărilor flexibilitate pentru măsuri fiscale.

Regulile prevăd posibilitatea amânării reducerii deficitului bugetar doar în cazul în care un stat "implementează" ori "adoptă" reforme structurale majore care ar îmbunătăţi perspectivele finanţelor publice pe termen lung. Comisia Europeană consideră că detalierea actualelor reguli ar fi suficientă. Criticii susţin că această interpretare este creată special pentru Franţa, care în perioada elaborării măsurii risca să fie amendată pentru eşecul atingerii ţintei deficitului bugetar.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
UE,
CE,
DEFICIT
/actualitate/ce-si-tarile-ue-vor-stabili-in-2015-o-noua-interpretare-a-regulilor-deficitului-bugetar-14252834
14252834
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.