Ce puteţi citi în următoarea ediţie din Business MAGAZIN - VIDEO

Autor: Ioana Matei Postat la 14 septembrie 2020 258 afişări

·       Dacă până nu demult, o plimbare pe Calea Victoriei nu era completă fără o incursiune printre vitrinele Gucci, Hugo Boss sau a altor magazine de lux, acum, o coadă de oameni aliniaţi în afara unui spaţiu atipic, unde sunt servite îngheţată, cafea şi prosecco, îţi dezvăluie o repoziţionare a arterei comerciale a Capitalei. Vitrinele goale sunt din ce în ce mai multe, iar locul brandurilor de fashion strălucitoare este luat de cel al barurilor şi cafenelelor cochete, care se adresează clientelei diverse aflate acolo în orice seară a săptămânii. Este aceasta noua viaţă a Căii Victoriei?

·       Întrebarea „ar trebui sau nu ca o companie să plătească o parte din cheltuielile cu utilităţile sau de alt tip pentru angajaţii care lucrează de acasă”, a stârnit o serie de reacţii pe reţeaua de socializare dedicată mediului profesional LinkedIn. În timp ce mulţi dintre cei care au comentat sunt de părere că răspunsul fără echivoc este da, alţii consideră că suntem la ani lumină distanţă de măsurile pe care le iau deja statele vestice. Cum stau de fapt lucrurile în România când vine vorba despre decontarea cheltuielilor cu locuinţa ale angajaţilor care lucraeză de acasă?

·       Cu zborurile internaţionale, cele mai interesante sau cu încărcătura emoţională cea mai mare, departe de nivelurile normale, în vremuri de pandemie companiile aeriene trebuie să fie inventive pentru a-şi păstra clienşii şi supravieţui. Unele oferă zboruri care nu vor decola niciodată, în timp ce altele, curse spre nicăieri. „Ciudaţii” industriei s-au transformat, pentru nostalgici, în restaurante sau vând... pijamale.

·       Online e mai simplu. Şi dacă nu eram deja conştienţi de asta, pandemia a venit să confirme că, la un click distanţă, stă o lume întreagă şi stau sumedenie de mijloace şi resurse care să ne simplifice viaţa de zi cu zi. Indiferent că asta înseamnă să comanzi mâncare, să-ţi faci cumpărăturile, să rezervi o vacanţă, să găseşti un meşter pentru diverse reparaţii în casa ori, de ce nu, să-ţi înfiinţezi o firmă.

Citiţi despre toate aceste subiecte, dar şi despre multe altele în ediţai curentă a Business MAGAZIN.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.