CCR a decis că Legea prin care poliţiştii obţin atribuţii sporite în misiune este constituţională

Postat la 18 septembrie 2019 79 afişări

CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate formulată de PNL şi USR cu privire la legea prin care poliţiştii obţin atribuţii sporite în misiune, act normativ iniţiat de Carmen Dan şi Florin Iordache. Prevederile legii includ şi amendarea celor care refuză să se legitimeze în faţa poliţiştilor.

CCR a decis că Legea prin care poliţiştii obţin atribuţii sporite în misiune este constituţională

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi a respins, miercuri, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile articolului II, punctul 8, din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

PNL şi USR au formulat sesizarea de neconstituţionalitate pe 8 iulie.

USR argumentează, în sesizarea depusă la CCR, că prevederile legii încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 53 din Constituţie, care stabilesc că „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, respectiv cadrul în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, potrivit sursei citate.

Sintagma „motive verosimile”, invocată în mod repetat în lege drept premisă pentru restrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu este definită în legislaţia din domeniul ordinii şi siguranţei publice, astfel că este vorba de o lipsă de claritate a prevederilor legii. În lipsa unei definiţii legale care să clarifice înţelesul acestei sintagme, se poate constata că standardul existenţei unor „motive verosimile” nu impune, în fapt, existenţa niciunui element obiectiv, cuantificabil, în virtutea căruia poliţistul să poată acţiona.

De asemenea, legea nu reglementează cu claritate faptul că folosirea mijloacelor de constrângere trebuie realizată exclusiv când comportamentul persoanei vizate o impune în mod strict necesar şi nici nu stabileşte o ierarhie clară a mijloacelor de constrângere, ceea ce crează posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi în mod abuziv.

USR consideră şi că legea prin care sunt sporite puterile Poliţiei şi Jandarmeriei încalcă art. 20 alin. (2) şi art. 22 din Constituţie, referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, respectiv la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. Este vorba despre faptul că legea introduce o prezumţie de legitimă apărare în favoarea poliţistului, care va fi, astfel, îndrituit să riposteze. Or, o astfel de soluţie legislativă încalcă Codul european de etică al Poliţiei, dar mai ales jurisprudenţa CEDO, având potenţialul de a pune în pericol o serie de valori constituţionale, precum viaţa sau integritatea fizică şi pshică.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
lege,
politisti,
ccr,
atributii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.