Cât trebuie să câştige şeful unui gigant minier pentru a nu pleca la concurenţă? Aproape 10 milioane de lire pe an şi bonusuri care pot depăşi 18 milioane. Rio Tinto vrea să majoreze cu 56% pachetul salarial-ţintă al CEO-ului Simon Trott
Grupul minier Rio Tinto propune majorarea cu 56% a pachetului salarial-ţintă al directorului general Simon Trott pentru anul viitor, până la aproape 10 milioane de lire sterline, de la 6,3 milioane de lire în prezent, pe fondul presiunii tot mai mari asupra industriei miniere de a atrage şi păstra manageri de top.
Compania anglo-australiană le-a propus acţionarilor o serie de modificări ale sistemului de remunerare a conducerii, inclusiv creşterea stimulentelor pe termen lung de la echivalentul a cinci salarii anuale la nouă salarii. În cazul unor performanţe foarte bune, remuneraţia totală a lui Trott ar putea depăşi 18 milioane de lire sterline.
Potrivit unor persoane familiarizate cu propunerile, Rio Tinto şi-a ajustat planul iniţial după reacţiile acţionarilor, urmând să introducă majorările bonusurilor pe termen lung treptat, pe parcursul a trei ani.
„Au existat câteva aspecte greu de acceptat”, a declarat unul dintre acţionari, referindu-se la prima variantă a planului, adăugând că boardul companiei a ţinut cont de observaţiile investitorilor.
Conducerea Rio Tinto susţine că modificările sunt necesare pentru a putea recruta executivi şi din afara industriei miniere. În acest scop, compania a extins grupul de firme cu care îşi compară politicile de remunerare, incluzând societăţi din petrol şi gaze şi din alte sectoare industriale.
Potrivit explicaţiilor oferite acţionarilor, remuneraţia-ţintă propusă pentru Trott ar fi mai mare decât cea a directorilor din companiile miniere comparabile, dar sub mediana unui grup mai larg de companii, care include BP, Shell, Caterpillar şi Rolls-Royce.
Ben Wyatt, preşedintele comitetului de remunerare al Rio Tinto, a declarat că vor continua discuţiile cu acţionarii înainte ca propunerea finală să fie supusă votului la adunarea generală anuală de anul viitor.
„Propunerile aflate în discuţie ar menţine neschimbată remuneraţia fixă, ajustând în acelaşi timp posibilitatea de a obţine stimulente variabile, legate direct de performanţa companiei pe parcursul mai multor ani şi de randamentele pentru acţionari”, a explicat Wyatt.
Modificările urmăresc, de asemenea, ca evaluarea performanţei conducerii să reflecte mai bine modul în care este administrată compania, în loc să depindă atât de mult de evoluţia volatilă a preţurilor materiilor prime, potrivit acţionarului citat.
Dacă propunerea va fi aprobată, iniţiativa Rio Tinto ar putea determina şi alte grupuri miniere, inclusiv rivalul BHP, să majoreze remuneraţiile conducerii.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro










