BYD, starul industriei auto chinezeşti cu care Beijingul voia să cucerească Europa, se luptă să câştige din nou încrederea investitorilor după cea mai dură prăbuşire bursieră din ultimii trei ani care a şters 45 mld. dolari din capitalizarea de piaţă
Producătorul chinez de vehicule electrice BYD Co. se confruntă cu presiuni mari după ce acţiunile sale listate la Hong Kong au scăzut cu peste 30% faţă de maximul atins acum patru luni, pierzând astfel circa 45 de miliarde de dolari din market cap. Comparativ cu rivalii, BYD a avut performanţe mai slabe, iar recomandările de vânzare ale analiştilor au ajuns la cel mai ridicat nivel din 2022, scrie Bloomberg.
Investitorii sunt tot mai critici faţă de strategia companiei de a creşte cota de piaţă prin reduceri agresive de preţ. Autorităţile chineze încearcă să limiteze această competiţie intensă, care destabilizează industria. În acelaşi timp, rivali precum Geely şi Leapmotor câştigă teren.
„Investitorii văd în continuare perspective bune pe termen lung, dar există îngrijorări privind strategia BYD de a atrage clienţi prin reducerea preţurilor. Pe termen scurt, aceasta afectează veniturile şi marjele de profit”, spune Kevin Net, şeful diviziei de acţiuni asiatice la Financiere de L’Echiquier.
Impactul războiului preţurilor s-a văzut deja în rezultate: profitul BYD pentru trimestrul al doilea a scăzut cu 30%, marcând primul declin după mai bine de trei ani. BYD a fost unul dintre principalii promotori ai reducerilor de preţ din piaţa EV, pentru a-şi menţine poziţia.
Compania estimează acum livrarea a 4,6 milioane de vehicule în 2025, sub ţinta iniţială de 5,5 milioane. Pentru a ajunge la acest obiectiv, BYD trebuie să vândă aproximativ 1,7 milioane de maşini în ultimele patru luni ale anului, ceea ce poate fi dificil, având în vedere gama de produse mai veche şi noile reguli guvernamentale.
Lansarea noilor modele în primul trimestru din 2026 va fi crucială pentru acţiuni. BYD a amânat unele lansări pentru a face vehiculele mai competitive, după ce rivalii au avut succes cu modele lansate recent.
În ciuda problemelor din China, BYD are rezultate bune în străinătate. Vânzările internaţionale ar putea ajunge la 900.000 – 1 milion de unităţi în 2025, depăşind obiectivul iniţial de 800.000.
Acţiunile BYD se vând acum la un preţ mai mic decât media din ultimii trei ani, ceea ce le face atractive pentru investitori. În plus, interesul pe piaţa de opţiuni a crescut puternic, cu aproape 600.000 de contracte active, de trei ori mai mult decât în iunie
Următoarele lansări interne, cu focus pe caracteristici noi, preţuri şi tehnologia de conducere autonomă „God’s Eye”, precum şi upgrade-uri pentru baterii şi autonomie extinsă, vor fi decisive pentru imaginea companiei şi percepţia investitorilor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













