Bomba cu ceas din statisticile oficiale ale României. Anul în care am putea ajunge ţara fără copii

Postat la 01 iunie 2017 150 afişări

Situaţie alarmantă în România, unde, la nivel naţional, numărul copiilor nou născuţi scade anual în mod constant, în 2016 înregistrându-se cel mai dramatic şi scăzut număr de naşteri din 1989 încoace, mai exact 189.783. Faţă de 1990, numărul naşterilor a scăzut cu peste 125.000. Ipotetic vorbind, printr-o reducere la absurd, dacă acest ritm se va păstra, în 75 de ani România ar putea fi ţara fără copii.

Bomba cu ceas din statisticile oficiale ale României. Anul în care am putea ajunge ţara fără copii

Bineînţeles că acest lucru nu se va întâmpla, însă este cert că populaţia înregistrează o tendinţă de scădere constantă. România se află pe locul al treilea între statele membre UE în care populaţia vârstnică, de 80 de ani sau mai mult, este în continuă creştere, înregistrând un plus de 2% doar în ultimul deceniu.

Tendinţa este una generală la nivel european, singurul stat în care nu au fost raportate niveluri mai ridicate ale cetăţenilor 80+ în ultimii zece ani fiind Suedia. Specialiştii avertizează că populaţia României, la nivel general, va continua să scadă, astfel că se aşteaptă ca până în 2060 numărul de locuitori din ţara noastră să ajungă la 14,3 milioane, cu 5,6 milioane locuitori mai puţin faţă de anul 2015. Ar fi cea mai drastică scădere într-un interval de o sută de ani, având în vedere că la recensământul din 1948, primul recensământ care a acoperit actualul teritoriu al României, populaţia stabilă a fost de 15,8 milioane locuitori.

„O populaţie de 14 milioane în anul 2060 poate fi luată în considerare dacă fertilitatea feminină rămâne la nivelul din ultimii ani – 1,3 copii la o femeie – şi fără a lua în considerare migraţia externă, care nu se poate prevedea”, declara pentru gândul profesor emerit doctor Vasile Gheţău, profesor la Facultatea de Sociologie de la Universitatea Bucureşti şi directorul Centrului de Cercetări Demografice din cadrul Academiei Române.

Mai mult,  femeile din România au ajuns să dea naştere copiilor la vârste mai înaintate decât o făceau în urmă cu 10 au 20 de ani. Potrivit datelor INS, în 2015, vârsta medie la care româncele au dat naştere primului copil este de 26,8 ani. Prin comparaţie, în 2000, acest indice atingea doar 23,7 ani. Diferenţa de 3 ani, într-un timp relativ scurt se traduce şi printr-o scădere a fertilităţii. 

Cititi mai multe pe www.gandul.info

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.