Bolojan: Guvernul suspendă pentru 6 luni iniţierea de noi licitaţii pentru investiţiile naţionale
Ilie Bolojan a anunţat vineri că Guvernul va suspenda timp de şase luni iniţierea de noi licitaţii pentru investiţiile naţionale. Măsura vizează o prioritizare strictă a proiectelor cu impact real şi care pot fi finalizate rapid, în timp ce investiţiile cu fonduri europene vor fi accelerate
Bolojan a explicat că această măsură este necesară pentru a evalua şi prioritiza toate investiţiile României, nu doar pe cele cu fonduri europene.
„Acest lucru se va face în următoarele luni pentru a putea asigura finanţarea investiţiilor”, a declarat premierul.
Moratoriul va bloca începerea de noi licitaţii şi va opri pe cele deja demarate, dar fără oferte finalizate. Asta le va permite autorităţilor să aleagă „proiectele pe care şi le permit, care pot fi finalizate rapid şi care au un impact pozitiv în comunităţi”.
Această pauză nu se aplică proiectelor finanţate din fonduri europene. Dimpotrivă, acestea vor fi accelerate.
„Trebuie urgentate, trebuie finalizate toate apelurile care nu sunt finalizate, trebuie accelerate lucrările, procedurile, în aşa fel încât să urgentăm investiţii pentru a putea face absorbţia”, a subliniat Bolojan.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













