Băncile estimează creşterea cererii pentru credite imobiliare şi de consum

Autor: Emil Popescu Postat la 20 mai 2015 66 afişări

Băncile estimează o creştere a cererii pentru credite imobiliare şi de consum, în acest an, potrivit unui sondaj efectuat de EY România, în baza unui parteneriat cu Asociaţia Română a Băncilor (ARB).

Băncile estimează creşterea cererii pentru credite imobiliare şi de...

Astfel, 90% dintre bănci anticipează o creştere a cererii pentru credite imobiliare, şi 80% pentru credite de consum.

Una din patru bănci estimează chiar o creştere semnificativă a creditării imobiliare.

"Procentul băncilor care se aşteaptă la o creştere a cererii de credite imobiliare s-a dublat faţă de 2014", se arată într-un comunicat al ARB.

Cadrul legislativ al insolvenţei rămâne principalul aspect care descurajează creditarea, consideră 95% dintre bănci.

Băncile anticipează, de asemenea, o dezvoltare uşoara a cererii de creditare din partea firmelor, dar şi a cererii pentru produse de hedging.

Barometrul Bancar a fost efectuat în baza unui chestionar derulat cu conducerile băncilor membre ale ARB, la sondaj participând instituţii de credit totalizând o cotă de piaţă în funcţie de active de aproximativ 90%.

Printre concluziile analizei se numără:

- cele mai multe bănci se aşteapta la o îmbunătăţire uşoara a mediului economic;

- 46% din bănci se aşteaptă la o îmbunătăţire a perspectivelor angajării în economie;

- aşteptările privind anvergura consolidării în sectorul bancar s-au intensificat;

- 55% din bănci se aşteaptă să reducă uşor numărul de angajaţi, mai mult decât în 2014 (29%);

- totuşi, cheltuielile cu remunerarea angajaţilor nu vor scădea în peste 80% din bănci (în 32% vor creşte);

- băncile sunt mai interesate decât în 2014 de vânzarea de active, dar în majoritatea cazurilor este vorba de credite neperformante;

- gestionarea riscurilor şi în special riscul reputaţional ocupă primele două locuri pe agenda băncilor;

- politicile de creditare se vor relaxa parţial în agricultură, industrie, IT, sănătate şi pe segmentul IMM-urilor;

- peste 80% din bănci se aşteaptă ca cheltuielile cu provizioanele de risc de credit să nu crească sau chiar să scadă (40%);

- peste 90% din bănci se aşteaptă ca rezultatele financiare să se îmbunătăţească, faţă de 80% în 2014;

- anumite iniţiative legislative pe zona consumatorilor şi modul în care sunt promovate pot afecta disciplina financiară şi transmite mesaje eronate despre practicile băncilor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BĂNCI,
CREDITE,
/actualitate/bancile-estimeaza-cresterea-cererii-pentru-credite-imobiliare-si-de-consum-14301930
14301930
comments powered by Disqus
Ambiţia mea este să conduc banca nr. 1 din România Ambiţia mea este să conduc banca nr. 1 din România

Cu o experienţă de peste 15 ani în industria bancară, Bogdan Neacşu, în prezent preşedinte - director general al CEC Bank, a povestit în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO organizat de Business MAGAZIN cu ce provocări vine meseria de bancher, ce a învăţat din fiecare experienţă avută în cadrul altor instituţii bancare şi cum şi-a propus să îmbine modelul de banking tradiţional al celei mai vechi bănci din România cu transformările venite prin prisma digitalizării.

vezi continuarea
ZF.ro
S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore. S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore.
RĂSTURNARE uriaşă de teatru de la unul dintre cei mai mari producători auto. ADIO motoare pe benzină şi diesel. A renunţat complet
ProMotor.ro
Care este mai tare: 4WD de la Dacia sau quattro de la Audi? Momentul adevărului Care este mai tare: 4WD de la Dacia sau quattro de la Audi? Momentul adevărului
I-a UMILIT pe polițiștii locali. Un Maybach parcat ilegal nu poate fi ridicat de mașina de tractare!
Este singura mașină sport produsă în România și una dintre cele mai rare. Numai 5.141 de unități au fost fabricate
Descopera.ro
Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA'' Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA''
PROBLEMA de matematică pe care doar o persoană dintr-o mie o poate rezolva. Majoritatea oamenilor dau ca răspuns numărul 40
VIDEO. Momentul ŞOCANT în care un bărbat îndreaptă un laser către PILOTUL unui elicopter de poliţie aflat în zbor
Go4it.ro
NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor din România. Ce oferă Netflix în schimb NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor din România. Ce oferă Netflix în schimb
O companie britanică lansează în 2020 un telefon cu WINDOWS 10. Acesta va putea fi folosit asemeni unui PC
Cum arată adidaşii de 400 de dolari în care Nike a investit multă tehnologie
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.