Avocatul Elenei Udrea, la Comisia juridică a Camerei, fiind mandatat să-i susţină poziţia

Autor: Liviu Dadacus Postat la 18 februarie 2015 74 afişări

Avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, a venit, miercuri, la ora transmiterii acestei ştiri, la Comisia juridică a Camerei, unde urmează să se discute cererea DNA de arestare preventivă pentru noi acuzaţii în dosarul „Gala Bute”, el arătând că e mandatat să susţină poziţia acesteia în faţa comisiei.

Striblea a precizat că la această oră Elena Udrea este la DNA, unde dă declaraţii în legătură cu denunţul pe care l-a făcut şi, în consecinţă, nu poate fi prezentă la şedinţa Comisiei juridice.

El a spus că va cere Comisiei juridice o amânare a discuţiei pentru a fi prezentă şi Elena Udrea şi că, dacă acest lucru nu va fi acceptat, atunci va prezenta poziţia acesteia, fiind mandatat în acest sens.

„Sunt mandatat să susţin poziţia dânsei în comisie, şi anume că dosarele seamănă izbitor de mult cu celeleate, nu se bazează pe probe şi sunt doar chestiuni de imagine, probabil făcute în grabă, la momentul în care era preziua judecării constestaţiei”, a spus Striblea.

El a arătat că în acest moment Udrea nu are voie să dea date din cauza penală.

„Nu are voie să părăsească imobilul, să ia legătura cu părţi din dosar, iar instanţa supremă a specificat exact: Dorin Cocoş, Dinu Pescariu, Alina Topoliceanu, rude ale acestora, direct sau indirect. Poate primi orice vizită cu excepţia celor menţionaţi”, a spus Striblea.

El a arătat că Udrea va cere de fiecare dată aprobare de la procuror să vină în Parlament pentru a fi prezentă la Comisia juridică sau la plen, în speţele care o vizează.

„Acum e la DNA, dă declaraţii în denunţ. A spus că va cere aprobare procurorilor să vină la Parlament. Are voie să-şi apere poziţia, dar trebuie să respecte decizia judecătorilor. Nu are voie facă direct trimitere la cauza penală în care e cercetată”, a spus Striblea.

La ora transmiterii acestei ştiri, şedinţa Comisiei juridice a început în absenţa Elenei Udrea.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
COMISIA JURIDICĂ,
UDREA,
COMISIE
/actualitate/avocatul-elenei-udrea-la-comisia-juridica-a-camerei-fiind-mandatat-sa-i-sustina-pozitia-13844898
13844898
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.