Au angajat o bonă chinezoaică şi au adus-o la ei în casă. Surpriza pe care au avut-o poliţiştii când au adus un translator

Postat la 20 octombrie 2017 388 afişări

Au angajat o bonă chinezoaică şi au adus-o la ei în casă. Surpriza pe care au avut-o poliţiştii când au adus un translator

O comunitate întreagă dintr-un oraş din Statele Unite ale Americii a fost şocată când a aflat ce se întâmpla în spatele uşilor închide ale vecinilor. Familia, care era originară din China, angajase pe când se afla în ţara natală o bonă pentru copii. Când s-a mutat în America, bona i-a însoţit. Viaţa liniştită s-a schimbat însă peste noapte odată ce au pus piciorul pe pământ american. După o bună perioadă de timp, bona chinezoiacă a fost găsită de poliţie pe o stradă întunecată a oraşului, însă nu a putut comunica cu autorităţile decât după sosirea unui translator, deoarece vorbea numai chineză. Ceea ce le-a povestit a fost pur şi simplu incredibil, iar Washington Post notând că incidentul a şocat comunitatea, una dintre cele mai liniştite, dar şi bogate din statul respectiv.

Află aici ce s-a întâmplat după ce au angajat o bonă chinezoaică şi au adus-o la ei în casă. Surpriza pe care au avut-o poliţiştii când au adus un translator

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
femeie,
articol,
refuz,
chinezi,
gasire,
politie,
politisti,
acuzatii
/actualitate/au-angajat-o-bona-chinezoaica-si-au-adus-o-la-ei-in-casa-surpriza-pe-care-au-avut-o-politistii-cand-au-adus-un-translator-16773924
16773924
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.