Associated Press protestează faţă de FBI după ce un agent s-a dat drept jurnalist al agenţiei

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 11 noiembrie 2014 27 afişări

Agenţia americană de presă Associated Press (AP) a cerut luni FBI să prezinte explicaţii cu privire la practici ale unuia dintre agenţii poliţiei federale care s-a dat drept jurnalist AP, o înşelăciune asimilată de către agenţie unui "furt de identitate", relatează AFP.

Într-o scrisoare adresată şefului poliţiei federale James Comey şi secretarului Justiţiei Eric Holder, preşedintele şi CEO-ul AP Gary Pruitt afirmă că această practică "corupe principiile cele mai fundamentale ale presei libere - independenţa noastră faţă de Guvern şi responsabilitatea Guvernului de a da socoteală".

Comey a recunoscut recent, într-o scrisoare adresată The New York Times (NYT), că un agent FBI "s-a prezentat ca angajat al agenţiei de presă pentru a prinde în capcană un suspect care ameninţa că va comite un atentat cu bombă într-o şcoală".

"Furându-ne identitatea, FBI ne pătează reputaţia, minimalizează valorile libertăţii presei înscrise în Constituţia noastră şi pune în pericol jurnaliştii de la AP şi alţi culegători de informaţii din întreaga lume", consideră Pruitt.

Documente judiciare publicate la sfârşitul lui octombrie au dezvăluit că FBI a scris o ştire falsă AP pentru a determina un suspect să descarce un virus pentru a-l localiza.

Această practică "ne slăbeşte capacitatea de a colecta informaţii şi intimidează surse care ar putea să vorbească liber cu jurnaliştii noştri, degradând contribuţia noastră la obiectivitate, adevăr, acurateţe şi integritate", adaugă Pruitt.

Practicile FBI "pun în pericol" jurnaliştii AP aflaţi în zone de război şi pe cei de la alte instituţii de presă, deoarece ele "aruncă suspiciuni asupra faptului că noi lucrăm în mod independent şi liber faţă de Guvernul american".

Precizarea lui Comey că aceste practici ar fi "rare" "nu oferă asigurări AP şi nici celorlalte mass-mediae". "Avem nevoie să ştim cine a aprobat această practică în 2007, care a fost procesul aprobării ei şi ce deosebeşte imposturile de acum şapte ani de cele din prezent", scrie CEO-ul AP.

FBI nu a răspuns încă solicitărilor AP.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
AP,
FBI
/actualitate/associated-press-protesteaza-fata-de-fbi-dupa-ce-un-agent-s-a-dat-drept-jurnalist-al-agentiei-13529846
13529846
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.