Arafat: Este util ca fiecare casă să aibă detectoare de gaz şi fum

Autor: Elvira Gheorghita Postat la 17 septembrie 2015 120 afişări

Fiecare casă trebuie să aibă detectoare de gaz şi de fum şi chiar şi stingător şi pătură specială în bucătărie, pentru prevenirea accidentelor grave şi chiar a deceselor cauzate de incendii, a declarat, joi, într-o conferinţă, Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.

"Nu există un proiect de lege pentru introducerea obligatorie a detectoarelor de gaz şi fum. Vom analiza să vedem ce putem face ceva pentru ca achiziţia acestora să fie obligatorie, dar să nu devină o povară pentru populaţie. În Marea Britanie au nişte detectoare alimentate de la baterii care sunt de lungă durată, se fixează în tavan şi, dacă este fum sau gaz, se aude un sunet foarte puternic care trezeşte familia şi alertează că este o problemă. Nu vorbim de detectoare sofisticate, ci de unele simple, care pot fi luate, de exemplu, cu câţiva euro", a spus secretarul stat, la conferinţa ocazionată de înnnoirea parteneriatului între Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi E.ON pentru continuarea proiectului "Împreună pentru siguranţă".

Arafat a menţionat că un proiect de dotare a caselor cu detectoare de incendiu a fost implementat în Marea Britanie, cu implicarea unor companii. În cadrul proiectului, pompierii au mers din casă în casă pentru a se asigura că detectoarele sunt instalate corect.

"Este un proiect la care putem să ne uităm. Nu ştiu dacă instalarea detectoarelor are nevoie de un proiect de lege sau este suficient să convingem populaţia. În alte ţări, montarea detectoarelor de fum şi gaz a redus semnificativ numărul deceselor, pentru că la multe din incendii oamenii mor înaine să ardă pentru că se intoxică cu fum", a explicat Arafat.

La rândul lui, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (ISGU) Bucureşti, Gabriel Duduc, a spus că, în România, pompierii nu pot intra în spaţiul privat al oamnilor pentru a verifica dacă detectoarele de fum au fost montate la locul potrivit.

"Dacă va fi o camapanie viitoare şi cred că ar trebui să fie, vom spune şi unde să fie instalate detectoarele de fum. În mod normal se instalează pe zonele comune, pe holuri, şi nu în bucătărie pentru că acolo vor fi mereu probleme. (...) Noi nu putem controla unde s-a montat detectorul, pentru că noi nu avem acces în spaţiul privat al populaţiei decât în situaţii de urgenţă", a spus Duduc.

El a atenţionat că, în caz că în casă se simte miros de gaz, locuitorii nu trebuie să intre în panică, nu trebuie să apese întrerupătorul sau să aprindă brichete sau chibrituri. În schimb, trebuie să deschidă larg ferestrele pentru aerisire şi să părăsească încăperea.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ARAFAT,
DETECTOARE,
INCENDIU
/actualitate/arafat-este-util-ca-fiecare-casa-sa-aiba-detectoare-de-gaz-si-fum-14719537
14719537
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.