Anchetă la Spitalul de Pediatrie Sibiu după ce o asistentă de 30 de ani ar fi murit de epuizare

Autor: Laura Buciu Postat la 08 octombrie 2016 457 afişări

O asistentă de la Spitalul de Pediatrie a murit imediat după ce a ieşit din tură, iar conducerea Spitalului a deschis o investigaţie, după ce au existat indicii că femeia ar fi decedat din cauza epuizării, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Asistenta s-a simţit rău timp de o săptămână şi chiar i s-a spus să nu mai vină la serviciu, însă aceasta ar fi refuzat, potrivit directorului Spitalului de Pediatrie Sibiu, Stelian Banciu.

"Ce ştim deocamdată este că încă de luni, când a intrat în tură, cu o săptămână înainte de deces, colegele au văzut că nu se simte bine, iar a doua şi a treia zi, respectiv marţi şi miercuri, a avut liber. Joi a venit la serviciu, însă nu se simţea bine. I s-a spus să nu mai vină vineri, dar a intrat în turele de noapte sâmbătă şi duminică. Sâmbătă nu s-a simţit bine, dar a insistat să îşi facă şi tura de duminică, pentru că, de luni, ar fi urmat să intre în concediu”, a declarat sâmbătă, dr. Stelian Banciu, directorul Spitalului de Pediatrie din Sibiu.

Întrebat dacă din cauza lipsei de personal asistenta nu a putut să îşi ia liber, dr. Banciu a spus că există, într-adevăr, lipsă de personal, însă nu s-a pus niciodată problema ca un angajat să nu îşi poată lua concediu medical din acest motiv.

Una dintre mămicile care erau internate în Spitalul de Pediatrie din Sibiu şi care a vorbit cu asistenta care a decedat, ar fi auzit şi cum aceasta spunea nu îşi poate lua liber.

Citiiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
DECES,
EPUIZARE,
ASISTENTĂ

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.