ANALIZĂ: Certificatul energetic al clădirilor, obligatoriu din 19 iulie la vânzare sau închiriere. Paşii pe care trebuie să îi urmeze proprietarii

Postat la 18 iulie 2013 60 afişări

Proprietarii vor fi obligaţi să aibă, de vineri 19 iulie, certificatul de performanţă energetică a clădirilor atunci când vor vinde sau închiria un apartament sau o casă, contractele încheiate în lipsa acestuia putând fi anulate.

ANALIZĂ: Certificatul energetic al clădirilor, obligatoriu din 19 iulie la vânzare sau închiriere. Paşii pe care trebuie să îi urmeze proprietarii

 Obligativitatea certificatului energetic a fost introdusă prin Legea 159/2013 pentru modificarea şi completarea Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor. Actul normativ a fost publicat în 20 mai în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare vineri, 19 iulie.

Potrivit noilor reguli, proprietarul sau administratorul unei clădiri sau unităţi de clădire (apartament) va fi obligat să pună la dispoziţia potenţialului cumpărător sau chiriaş, anterior perfectării contractului, o copie a certificatului energetic, astfel încât acesta să ia cunoştinţă despre performanţa energetică a clădirii.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe Gandul.ro

/actualitate/analiza-certificatul-energetic-al-cladirilor-obligatoriu-din-19-iulie-la-vanzare-sau-inchiriere-pasii-pe-care-trebuie-sa-ii-urmeze-proprietarii-11131291
11131291
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.