Amenzi de 5,3 milioane lei după controale ANPC la 1.000 de firme din toată ţara, în ultimele 5 zile

Autor: Alexandra-Valentina Dumitru Postat la 01 august 2025 31 afişări

ANPC a anunţat că, în perioada 28 iulie - 1 august 2025, a controlat 982 de operatori economici la nivel naţional. În urma neregulilor constatate, comisarii au aplicat 942 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de peste 5,3 milioane de lei.

Au fost oprite definitiv de la vânzare produse neconforme în valoare de aproximativ 185.000 de lei şi temporar altele în valoare de 2,6 milioane de lei. De asemenea, 41 de operatori economici au fost obligaţi să suspende prestarea serviciilor până la remedierea deficienţelor.

„Gravitatea abaterilor constatate confirmă, din păcate, că unii operatori economici continuă să pună în pericol sănătatea şi siguranţa consumatorilor, ignorând complet obligaţiile legale. ANPC nu va tolera astfel de practici şi va acţiona ferm, cu toate instrumentele legale disponibile, pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor. Protejarea interesului public nu este negociabilă”, a declarat Sebastian Ioan Hotca, preşedinte interimar al ANPC.

Principalele abateri au fost: comercializarea de jucării periculoase, produse textile cu compoziţie diferită faţă de cea declarată, produse nealimentare fără marcaj CE sau instrucţiuni de siguranţă, condiţii insalubre în camere de hotel şi întreţinere precară a piscinelor.

Comisarii au mai găsit ulei alimentar degradat, produse alimentare expirate, băuturi păstrate necorespunzător, lipsa menţionării alergenilor, ambalaje deteriorate, ustensile de bucătărie uzate şi nerespectarea temperaturii de depozitare a preparatelor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
anpc,
amenzi,
firme

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.