Ambasada României în Belgia: Starea celor opt pacienţi transferaţi la Bruxelles nu s-a înrăutăţit

Autor: Departamentul Politic Postat la 07 noiembrie 2015 63 afişări

Ambasada României în Belgia precizează că starea celor opt pacienţi răniţi în incendiul de la Clubul Colectiv care au fost transferaţi la Bruxelles nu s-a înrăutăţit, dintre cei opt, trei sunt răniţi grav şi cinci sunt răniţi de gravitate medie.

"La orele prânzului erau deja spitalizaţi şi însoţitorii desemnaţi sosiseră şi ei de la Bucureşti la Bruxelles. În cursul după-amiezii, însoţitorii au fost invitaţi la spital, s-au întâlnit cu echipa medicală şi acum sunt alături de pacienţi", precizează ambasada României în Belgia, într-o postare pe Facebook.

Potrivit sursei citate, familiile pacienţilor au convenit cu administraţia spitalului modul în care vor fi informaţi sistematic privind evoluţiile stării de sănătate, iar aceste informaţii sunt comunicate strict însoţitorilor. Ambasada informează că, în acest moment, starea pacienţilor nu s-a înrăutăţit faţă de momentul plecării de la Bucureşti, iar dintre cele opt persoane, trei sunt răniţi grav şi cinci sunt răniţi de gravitate medie.

Sâmbătă dimineaţă, 16 răniţi în incendiul din clubul Colectiv au fost preluaţi cu două aeronave Spartan ale Ministerului Apărării, care au decolat de la Baza Militară de la Otopeni. Opt dintre pacienţi au fost transferaţi pentru tratament în trei spitale din Olanda, iar ceilalţi opt, la Spitalul Militar din Bruxelles.

Doi dintre cei opt pacienţi răniţi în incendiul din clubul Colectiv care au fost transportaţi în Olanda au decedat, unul în ambulanţă spre spital şi un altul la spitalul din Rotterdam, a spus secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat. Alţi cinci răniţi au murit sâmbătă în spitalele din Bucureşti, blianţul victimelor ajungând la 39 de persoane.

În spitalele din Capitală mai sunt internate 106 persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, din care 47 în stare gravă şi critică.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BELGIA,
RĂNIŢI,
/actualitate/ambasada-romaniei-in-belgia-starea-celor-opt-pacienti-transferati-la-bruxelles-nu-s-a-inrautatit-14877766
14877766
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.