LIVE: ZF Real Estate by Storia - Ce trebuie să ştii ca să devii agent imobiliar?

Alianţa electorală a lui Marcel Pavel

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 03 august 2014 121 afişări

PNL şi PDL s-au străduit, la congresul de fuziune, să-şi unească forţele fără ca alianţa rezultată să fie catalogată drept pur conjuncturală, motivată strict de perspectiva alegerilor prezidenţiale.

Alianţa electorală a lui Marcel Pavel

Liderii Klaus Iohannis şi Vasile Blaga au pornit de la două premise. Prima - că electoratul îşi doreşte în sfârşit linişte şi consens după mandatul unui preşedinte conflictual, motivat de opoziţia faţă de PSD (Iohannis: "noi şi cei din PDL am avut înţelepciunea de a conştientiza că avem datoria să fim cheia de boltă a echilibrării scenei politice româneşti"; " nu este o construcţie pe care să o îndreptăm împotriva stângii, nu este o reacţie la un PSD din ce în ce mai hegemonic şi mai autoritar, ci este o construcţie pentru români şi pentru România").

A doua premisă -  că Alianţa Creştin-Liberală poate câştiga mai multe voturi de la cei dezamăgiţi de PSD decât de la cei dezamăgiţi de Traian Băsescu, astfel încât e mai prudent să nu deranjeze sensibilităţile primilor (de unde şi hazlia omisiune, din cele trei strofe ale imnului naţional cântat la congres, tocmai a celei de-a doua strofe, exact ca la meciul România-Franţa din 2011, când cântăreţul Marcel Pavel a evitat versul "Triumfător în lupte, un nume de Traian" cu justificarea că "s-ar fi interpretat politic").

Prima tentativă de a coagula suport electoral în jurul lui Iohannis s-a redus la sperietoarea simplă "dacă nu votaţi cu Iohannis, câştigă Ponta"; atâta vreme cât Iohannis însuşi spune însă că ACL nu este o construcţie contra PSD, va fi nevoie în mod evident mai mult decât de o sperietoare pentru a convinge electoratul.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/alianta-electorala-a-lui-marcel-pavel-13027913
13027913
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.