Alegerile pentru locurile salariaţilor în CA al SRR, anulate de instanţă. Decizia nu este definitivă

Autor: Madalina Cerban Postat la 08 iunie 2015 49 afişări

Alegerile organizate anul trecut în Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) pentru cele două locuri destinate reprezentanţilor salariaţilor în Consiliul de Administraţie (CA) al instituţiei au fost anulate de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), decizia putând fi atacată însă cu recurs.

"Curtea de Apel Bucureşti a hotărât, în data de 5 iunie 2015, anularea alegerilor ce s-au organizat în data de 3 iunie 2014 pentru cele două locuri destinate reprezentanţilor salariaţilor în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune-SRR, solicitând, totodată, pârâtei, publicarea hotărârii într-un ziar de circulaţie naţională şi pe pagina de internet a SRR, precum şi acordarea de daune morale reclamanţilor", potrivit unui comunicat remis, luni, agenţiei MEDIAFAX de Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind.

Potrivit comunicatului, Curtea de Apel a confirmat astfel "ilegalităţile sesizate de Sindicatului Unit al Salariaţilor-Radio România şi de Comitetul Executiv al Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind faţă de Dispoziţia Comitetului Director al Societăţii Române de Radiodifuziune nr. I.23 din 3 iunie 2014 semnată de Ovidiu Miculescu, Preşedinte - Director general, de a interzice accesul persoanelor din afara instituţiei de a candida pentru locurile prevăzute de lege în Consiliul de Administraţie, ca reprezentanţi ai salariaţilor şi, totodată, ai societăţii civile".

Totodată, prin acest comunicat, MediaSind solicită Parlamentului să demită, în regim de urgenţă, Consiliul de Administraţie al SRR, prin respingerea raportului de activitate al instituţiei. MediaSind are în vedere în solicitarea sa atât decizia CAB, cât şi faptul că "există în cercetare o plângere penală privind abuzurile în cazul alegerilor din SRR".

În fapt, Sindicatul Unit al Salariaţilor - Radio România (SUS-Radio România), Cristian Pîrvulescu, Adrian Moise, Teodora Stanciu, Elena Jipescu şi Niculae Lev-Iulia au dat în judecată Societatea Română de Radiodifuziune pe 1 iulie 2014, printr-un dosar înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia Contencios administrativ şi fiscal, cerând anularea rezultatului alergerilor din instituţie, pentru desemnarea celor doi reprezentanţi ai salariaţilor în CA al SRR.

Pe 6 iunie 2014, Adrian Moise, preşedinte al SUS-Radio România, a declarat, pentru MEDIAFAX, că membrii Comitetului Director al SRR au decis regulamentul scrutinului, potrivit căruia la acele alegeri nu pot candida şi persoane din afara Radioului Public, aşa cum s-a întâmplat la precedentele alegeri organizate în instituţie. El a contestat totodată faptul că mai multe propuneri de candidatură au fost respinse la alegerile organizate de SRR. Printre acestea s-au numărat şi cele făcute de SUS-Radio România - Adrian Moise, Cristian Pîrvulescu, Teodora Stanciu şi Elena Jipescu.

În acest proces, Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis pe 5 iunie să anuleze articolele 1-5 din Regulamentul privind desfăşurarea alegerilor de desemnare a candidaţilor pentru reprezentanţii salariaţilor în CA al SRR, aprobat prin dispoziţia Comitetului Director al SRR din 3 iunie 2014.

De asemenea, CAB a anulat procesul verbal de stabilire a clasamentului final al alegerilor, înregistrat la SRR pe 7 iunie 2014, şi a obligat SRR la plata sumei de 100 de lei despăgubiri către fiecare reclamant persoană fizică pentru încălcarea dreptului de acces în funcţii şi demnităţi publice.

Totodată, instanţa a obligat SRR să publice hotărârea într-un ziar de circulaţie naţională şi pe pagina sa de internet, pe cheltuiala sa, şi la plata sumei de 1.100 lei cheltuieli de judecată către reclamantul Sindicatul Unit al Salariaţilor - Radio România.

Hotărârea CAB poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Nicoleta Balaci şi Adrian Doroş au fost validaţi în 2014 ca reprezentanţi ai salariaţilor Radioului Public în viitorul Consiliu de Administraţie al instituţiei, după cum au declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, surse din Societatea Română de Radiodifuziune.

Totodată, Marius Dorian Tănase şi Mihai Maiorescu au fost validaţi ca membri supleanţi ai Nicoletei Balaci şi Adrian Doroş în CA al SRR.

Potrivit Legii 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societatii Române de Radiodifuziune, personalul angajat al instituţiei desemnează, prin vot secret, candidaţii pentru două locuri în Consiliul de Administraţie, în cadrul unui scrutin organizat de conducerea SRR. Membrii CA, inclusiv cei doi aleşi de salariaţi, sunt desemnaţi însă ulterior, prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului.

Societatea Română de Radiodifuziune deţine în prezent posturile Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Antena Satelor, Radio3Net, Radio Bucureşti, peste 10 staţii regionale şi locale şi Radio Chişinău. Acestora li se adaugă postul online pentru copii Radio Junior şi agenţia de presă Rador.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SRR,
ALEGERI,
CA
/actualitate/alegerile-pentru-locurile-salariatilor-in-ca-al-srr-anulate-de-instanta-decizia-nu-este-definitiva-14424302
14424302
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.