Locul unde oricine poate învăţa să creeze bijuterii

Autor: Florin Casota Postat la 15 aprilie 2016 4540 afişări

De afară pare o casă obişnuită din Cotroceni, dar în interior aurul, argintul sau alte metale sunt contopite cu pietrele preţioase de către oameni pasionaţi de bijuterii, sub îndrumarea lui David Sandu, designer de bijuterii şi fondatorul şcolii de bijuterie contemporană Assamblage.

David Sandu are 41 de ani şi realizează bijuterii de la 13 ani, când a devenit ucenic în atelierul maestrului Vlad Gherghiceanu, artist decorator şi sculptor. Acum, după ani de zile, are şi el la rândul său studenţi pe care-i învaţă design de bijuterie la cursuri intensive de iniţiere sau în workshopuri tematice.

Designul de bijuterie nu este o pasiune prea întâlnită în rândul copiilor. Ce l-a făcut să meargă în această direcţie? „Din nevoia de a da un sens lucrurilor la un mod foarte personal. A fost un reflex biologic de normalitate, un moment de încetare a copilăriei“, povesteşte David Sandu în timp ce desenează forme pe o coală de hârtie, ca şi cum ar fi încercat să dea formă unui următor inel.

A lucrat la meşteşugul său, a vorbit despre bijuteria de autor şi şi-a promovat lucrările, iar comenzile au intrat pe un trend ascendent. „Afacerea a început în anii 2000, când am început să primesc mai multe comenzi decât puteam onora şi am angajat un om să lucreze cu ora, apoi cu ziua. Treptat lucrurile au crescut“, spune el. Dar nu a fost uşor, în special din cauza faptului că lumea nu ştia ce înseamnă o bijuterie de autor. Piaţa era mică, cu câţiva entuziaşti cumpărători. „Era o piaţă inexistentă, a crescut pe măsură ce am putut să vorbesc mai multor oameni despre bijuteria de autor. Artele mai noi care au intrat recent în ţară se cer în continuare explicate. Nu atât de mult ca înainte însă“, punctează Sandu.

Diferitele parteneriate şi asocieri, dar şi participarea la expoziţii au ajutat ca bijuteriile lui David Sandu să devină cunoscute, iar în 2005 îşi deschide propria galerie în Bucureşti, împreună cu asociata sa, Ioana Andrei. Iar din 2010 este furnizorul oficial al Casei Regale a României, o recunoaştere pentru serviciile pe care le oferă, despre care spune că a fost o experinţă foarte pozitivă. În acelaşi an, în octombrie 2010, a pornit şcoala de bijuterie contemporană Assamblage. De mai demult, povesteşte Sandu, mai mulţi oameni voiau să-i devină ucenici, să înveţe alături de el, iar în toamna acelui an a ţinut primul curs la care au participat patru persoane. „N‑am venit cu un program, business plan dinainte stabilit. Lucrurile au venit de la sine. Ideea s-a dovedit a fi fiabilă, iar proiectele şi comunitatea au evoluat natural“, povesteşte el începutul şcolii Assamblage.

De-a lungul anilor mai mulţi oameni au trecut pragul atelierului (Assamblage numără peste 300 de absolvenţi). „Acum două cursuri am dat diploma cu numărul 666“, spune râzând David Sandu. Scoala oferă cursuri de iniţiere în bijuterie (basic 1 şi basic 2) pentru cei care nu au experienţa anterioară, precum şi workshop-uri şi ateliere tematice care vizeaza tehnici de lucru specifice (desen de bijuterie, modelare de ceară etc). Scopul cursurilor este „ca oamenii să experimenteze, să înţeleagă o înlănţuire coerentă de etape tehnnice care conduc către un rezultat finit“. David Sandu susţine că aceia care doresc să participe la astfel de cursuri nu au nevoie de cunoştinţe tehnice anume, însă trebuie să fie oameni creativi, pasionaţi de artă, de bijuterie. „Foarte mulţi văd în bijuterie regăsirea unei direcţii proprii, o exprimare la nivel individual“, spune bijutierul, iar o a doua formă apare pe hârtia din faţa lui. „Mulţi dintre ei au urmat toate cursurile pe care le avem şi aşteaptă cu interes cursurile noi. Unii au făcut şi de două ori un curs pentru că au vrut să reia la un alt nivel sau au făcut o pauză mai mare“, continuă el.

David Sandu, alături de Andreia Popescu, una dintre primele cursante, care a rămas în atelier ca profesor, predau la cursuri, însă în viitor studenţii vor avea posibilitatea de a învăţa de la patru profesori străini, în urma parteneriatului încheiat cu o şcoală italiană.

David Sandu lucrează şi la certificarea unui curs de design de bijuterie mai complex, ce se va întinde pe un an, iar pentru 2016 şcoala se va muta temporar pentru 2-3 zile în Timişoara şi în Cluj, pentru a le da posibilitatea şi oamenilor de acolo să participe la cursuri. Anul viitor această caravană va ajunge în patru sau şase oraşe din România.

Întrebat de performanţa financiară a şcolii, David Sandu s-a limitat la a spune doar că este „un produs cultural, nu este neapărat o afacere antreprenorială, care, din fericire, se autosusţine şi generează la rândul ei priecte adiacente“.

Pe lângă şcoală, David Sandu produce şi comercializează în continuare bijuterii, iar în noiembrie 2015 a lansat un brand adresat bărbaţilor, butonii de manşetă Reframed by David Sandu, care au fost comercializaţi în special pe pieţele din afara ţării. Iar rezultatele au fost „peste aşteptări“. David Sandu este de părere că piaţa de design din România a început să se dezvolte, totuşi „nu există buyer de bijuterie de autor, există purtători. Conceptul de a investi într-o bijuterie de autor precum ai investi într-un tablou nu face încă parte dintr-o educaţie artistică şi antreprenorială“.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/locul-unde-oricine-poate-invata-sa-creeze-bijuterii-15254695
15254695
comments powered by Disqus
Omul de afaceri care a înfiinţat medicina privată în România. Urmează să lanseze un proiect GIGANT, care ar putea fi un model şi pentru sistemul de stat Omul de afaceri care a înfiinţat medicina privată în România. Urmează să lanseze un proiect GIGANT, care ar putea fi un model şi pentru sistemul de stat

Wargha Enayati a câştigat suficient de mulţi bani din imobiliare încât în 1995 să poată intra în domeniul său de expertiză, cel medical. A fondat astfel prima clinică privată din România, iar de atunci premierele s-au ţinut lanţ: primele abonamente medicale de pe piaţa locală, prima reţea de sănătate privată, prima clinică dedicată exclusiv femeilor, primele policlinici sociale şi multe altele.

vezi continuarea
ZF.ro
Ţara din UE care INTERZICE accesul persoanelor din România, după ce numărul de cazuri a explodat la noi în ţară Ţara din UE care INTERZICE accesul persoanelor din România, după ce numărul de cazuri a explodat la noi în ţară
Ufuk Tandoğan, CEO al Garanti BBVA România, despre cina ideală: „În trecut, pentru această întrebare mi-aş fi luat timp să trec în revistă câţiva dintre autorii sau artiştii mei preferaţi, lideri care m-au inspirat sau laureaţi ai premiilor Nobel. Acum..."
Mediafax
Când va începe să scadă numărul de îmbolnăviri? Reputat epidemiolog: „Al doilea vârf va fi depăşit în maximum două săptămâni” Când va începe să scadă numărul de îmbolnăviri? Reputat epidemiolog: „Al doilea vârf va fi depăşit în maximum două săptămâni”
De ce nu poate România împiedica răspândirea pandemiei printr-o nouă stare de urgenţă? EXPLICAŢIA unui reputat psiholog
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
PSD, reacţie la apelul lui Iohannis PSD, reacţie la apelul lui Iohannis
Apelul lui Iohannis către Parlament
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan E hotarata treaba  Fotbalul se joaca in zece... COMENTARIU Valeriu Suhan E hotarata treaba Fotbalul se joaca in zece...
Povestile lui Valeriu Suhan La plesneala cu un springar (parte a II-a)

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.