„Greşelile sunt inevitabile, însă depinde ce faci mai departe odată ce se întâmplă”

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 13 iunie 2025 500 afişări

...spune Elena Panait, head of leasing la Genesis Property. Tot ea completează că dacă greşelile sunt analizate, oferă o şansă de învăţare şi creştere, fiind cărămizi în formarea şi dezvoltarea profesională.


Elena Panait, head of leasing la Genesis Property

Vârstă: 34 de ani

Genesis Property

Număr mediu de angajaţi 2024: 360


Pentru cei mai mulţi executivi, antreprenoriatul este pasul care urmează unui parcurs profesional în companiile conduse de alţii, dar în cazul Elenei Panait traseul a fost diferit. După 15 ani de antreprenoriat, s-a alăturat Geneesis Property, elementul comun al celor două capitole fiind domeniul – real estate. Despre trecerea de la antreprenoriat la rolul actual, ea spune că a fost o adevărată şcoală. Să înţeleagă cum funcţionează o organizaţie mare din interior, cu dinamici şi procese, i-a extins perspectiva şi a ajutat-o să-şi rafineze modul de a conduce şi de a construi proiecte durabile. La fel şi învăţarea leadershipului centrat pe inteligenţă emoţională, care i-a reamintit că liderii sunt oameni, nu roluri. Se descrie drept arhitect de formare, antreprenor prin vocaţie şi lider prin experienţă.

În rolul actual, spune ea, creează spaţii şi momente care aduc valoare reală oamenilor şi comunităţilor din jurul clădirilor de birouri din campusurile YUNITY Park şi West Gate Business District.

 

AGILITATE & DECIZII

Cât de departe poţi ajunge cu flexibilitate şi curaj? Într-o lume în care schimbarea e constantă, cât de mult contează agilitatea pentru un lider?

Flexibilitatea te ţine în joc, iar curajul te împinge înainte. Într-o lume în care schimbarea e singura constantă, aceste două calităţi nu mai sunt opţionale, sunt esenţiale. În călătoria mea profesională, agilitatea m-a ajutat să mă dezvolt continuu, să evoluez şi să-mi schimb complet direcţia, fără să-mi pierd însă esenţa.

Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteş­­- te-ne! Care a fost cea mai mare greşeală din carieră şi lecţia pe care n-o vei uita niciodată?

La începutul carierei de antreprenor, entuziasmul de a dezvolta proiecte ambiţioase şi dedicarea să iasă totul perfect au lăsat uneori în plan secund rigoarea negocierilor de business. Îmi amintesc, de exemplu, un proiect de amenajare dificil pe care l-am acceptat fără a stabili clar toţi termenii contractuali şi, deşi proiectul a fost livrat impecabil, clientul a plătit doar parţial, invocând tocmai aspectele neclare. A fost lecţia dureroasă care mi-a definit rigoarea contractuală şi grija pentru claritate în orice colaborare. Iar de-a lungul evoluţiei profesionale, o greşeală pe care o facem mulţi este că încercăm să facem totul singuri. Ani de zile am avut o gândire şi un mod de lucru de tip „one woman show”, considerând că delegarea este o formă de slăbiciune. Acum ştiu că niciun proiect de succes nu se clădeşte de o singură persoană, iar o echipă bună e cel mai valoros activ.

Greşelile: cărămizi sau capcane? Cum vezi rolul lor în formarea unui profesionist cu adevărat solid?

Greşelile sunt inevitabile, însă depinde ce faci mai departe odată ce se întâmplă. Dacă le analizezi, înveţi şi creşti, atunci sunt cărămizi în formarea şi dezvoltarea ca profesionist. Dar dacă le ignori sau le ascunzi, atunci devin capcane. În parcursul meu profesional am preferat întotdeauna să învăţ din greşeli, chiar dacă lecţiile au fost uneori dureroase.

Greşeală vs. eşec: unde tragi linia? Şi ce înseamnă, de fapt, eşecul pentru tine?

Greşeala e un act. Eşecul e o stare. În business şi în carieră, greşelile sunt paşi fireşti în procesul de învăţare, contează însă să fie identificate, analizate şi corectate. Eşecul apare atunci când renunţi să mai încerci sau nu mai acorzi importanţă impactului activităţii tale şi a echipei din care faci parte şi laşi loc de greşeli repetate care duc la eşec. Atât greşelile, cât şi eşecurile trebuie să fie repere în procesul de învăţare, nu un sfârşit, iar linia dintre ele se trage acolo unde dispare implicarea. Personal, aleg să le privesc pe ambele ca pe lecţii valoroase, nu ca pe limite.

LIMITĂRILE & LECŢIILE

Ce greşeli nu ai ierta niciodată? La colegi, parteneri sau chiar la tine.

Lipsa de loialitate şi trădarea încrederii. Într-o echipă, încrederea e fundamentală, iar atunci când este compromisă, totul se clatină.

Ce responsabilităţi duci azi în spate - şi unde vrei să ajungi mâine? Povesteşte-ne despre traseul tău profesional.

Din rolul de head of leasing & ComYunitY pe care îl deţin în prezent la Genesis Property, coordonez activitatea de leasing şi construiesc comunitatea din jurul celor două parcuri de birouri ale Genesis Property - Yunity Park şi West Gate Business District. Am evoluat de la antreprenoriat la roluri de management în cadrul unuia dintre cei mai importanţi proprietari de clădiri de birouri din România, numitorul comun fiind dintotdeauna domeniul real estate. Mai departe, obiectivul meu pe termen lung este să contribui la redefinirea spaţiului de lucru în România şi nu numai, astfel încât să fie mai uman, mai sustenabil şi mai conectat la nevoile reale ale oamenilor şi să creeze experienţe adaptate stilului de lucru şi de viaţă al generaţiilor care vin din urmă. Practic, vreau să duc mai departe ideea de „real estate with soul”: clădiri care nu doar funcţionează, ci creează valoare umană.

CEO sau antreprenor? Care e visul tău pe termen lung?

Am fost antreprenor primii 15 ani din călătoria mea profesională, experienţă care mi-a definit gândirea şi stilul de lucru antreprenorial, iar astăzi sunt parte dintr-o companie vizionară, alături de o echipă fantastică. Pentru mine mai puţin contează titulatura, cât contează impactul pe care îl generez şi modul în care reuşesc să fac acest lucru, iar visul este să creez locuri şi experienţe care schimbă vieţi.

MOMENTELE CARE CONTEAZĂ

Care e reuşita de care eşti cea mai mândră? Un proiect, o decizie, o echipă?

Transformarea Novo Park în YUNITY Park, care a adus o schimbare majoră de identitate, de viziune şi de energie, a fost cel mai ambiţios proiect în care m-am implicat, iar faptul că am putut contribui la redefinirea modului de a trăi, de a lucra, de a interacţiona cu cei din jur şi de a petrece timpul liber într-un campus de birouri este una dintre realizările profesionale care mi-au adus cea mai mare împlinire. Iar echipa pe care am dezvoltat-o şi cu care lucrez în prezent este pentru mine dovada că poţi construi loialitate şi performanţă cu respect şi grijă autentică.

Proiectul pe care ţi-ai pus amprenta. Care a fost rolul tău şi ce ai învăţat din el?

Cel mai amplu proiect, chiar dacă nu este neapărat un proiect în sine, a fost pentru mine trecerea de la antreprenori la lider în cadrul unei corporaţii, pentru că a însemnat o schimbare de mindset, de ritm şi de scară. În acest proces am învăţat să ascult mai mult ca oricând, să prioritizez şi să construiesc pe termen lung.

Trei superputeri profesionale. Ce abilităţi sunt esenţiale pentru succesul în carieră?

Empatia care te învaţă să înţelegi nevoile reale ale celorlalţi, claritatea atât de importantă în decizii şi în comunicare şi viziunea care te ajută să priveşti dincolo de prezent şi de ce este evident în faţa ta. Pe lângă acestea, ascult activ, creez punţi între oameni şi am un simţ al spaţiului care mă ajută să transform ideile în locuri vii, care aduc bucurie, abilităţi care m-au ajutat mereu să conduc echipe diverse şi să administrez proiecte cu un impact real în societate.

TEHNOLOGIE & EFICIENŢĂ

Ce tool ţi-a salvat timpul în ultima vreme? Cum te ajută tehnologia să livrezi mai repede şi mai bine?

Digitalizarea şi avansul tehnologic ne pun la dispoziţie tot mai multe instrumente care ne simplifică activitatea şi ne ajută să ne concentrăm pe ce contează cu adevărat. În această perioadă, plannerul digital integrat cu echipa ajută cel mai mult, fiind cheia pentru prioritizarea activităţilor cu cel mai mare impact şi, în acelaşi timp, pentru a nu pierde nimic din vedere.

Cum arată stilul tău de leadership? Şi ce oameni sau momente te-au format ca lider?

Stilul meu de leadership este empatic, participativ şi orientat spre colaborare şi dezvoltare. Cred într-un leadership care inspiră, nu care impune. Mă definesc momentele în care am pus oamenii pe primul loc şi am câştigat încredere. Şi sunt recunoscătoare că am fost formată de oameni în care am crezut şi care mi-au acordat încredere la rândul lor. Împreună reuşim să construim mai mult şi mai bine pentru cei din jur decât am fi putut individual.

INSPIRAŢIE & EVOLUŢIE

Ce curs sau experienţă ţi-a schimbat perspectiva profesională? Un moment care ţi-a dat direcţie.

Trecerea de la antreprenoriat la rolul actual a fost o adevărată şcoală. Să înţeleg cum funcţionează o organizaţie mare din interior, cu dinamici şi procese, mi-a extins perspectiva şi m-a ajutat să-mi rafinez modul de a conduce şi de a construi proiecte durabile. La fel şi învăţarea leadershipului centrat pe inteligenţă emoţională, care mi-a reamintit că liderii sunt oameni, nu roluri.

Care e experienţa care ţi-a dat direcţia în carieră?

Primul eveniment pentru comunitatea de angajaţi
dintr-unul dintre parcurile de birouri Genesis Property a fost o experienţă extraordinară şi momentul în care am conştientizat cu adevărat că biroul e mai mult decât un spaţiu, este un loc care creează conexiuni, influenţează experienţe, dă energie şi setează direcţii.

Ce le-ai spune tinerilor care sunt acum în facultate? Un sfat sincer, nu de manual.

Să nu se  grăbească să ajungă „sus”, să avanseze rapid pe scara ierarhică. Să caute mai întâi să înţeleagă cine sunt, ce vor cu adevărat şi ce impact vor  să aibă în societate. Să facă lucruri reale, nu doar frumoase pe hârtie.

ECHILIBRU & PASIUNI

Job + viaţă personală = echilibru? Cum reuşeşti să le păstrezi în armonie?

Echilibrul dintre viaţa la job şi viaţa personală e obligatoriu, dar nu cred că starea de echilibru este statică, ci vine din înţelegerea când trebuie să fii 100% la lucru şi când acasă. Pentru mine este dans continuu, în care priorităţile poate se mai schimbă, dar intenţia rămâne: să fiu prezentă şi implicată acolo unde contează - acasă şi la birou, să mă opresc când e nevoie, dar şi să calc acceleraţia în perioadele dinamice.

Ce faci când nu lucrezi? Cum îţi încarci bateriile? Un hobby, o pasiune, o recomandare de carte?

Petrec timp cu familia, îmi iau energie şi învăţ zilnic lecţii de viaţă şi de răbdare de la copiii mei, citesc, mă pierd în detalii de design interior. Îmi plac spaţiile care spun poveşti şi cărţile care îţi rămân în suflet. O carte care m-a marcat prin simplitatea şi profunzimea ei este „Bătrânul şi marea” de Ernest Hemingway, din care cel mai mult mi-a rămas în minte că “acum nu e momentul să te gândeşti la ce nu ai. Gândeşte-te ce poţi face cu ceea ce ai”.

Ai un hobby care îţi aduce bucurie reală? Cât timp îi aloci?

Designul interior este o pasiune pe care o explorez dintotdeauna, pentru că îmi oferă libertatea de a crea spaţii frumoase, funcţionale şi calde şi mă încarcă mereu cu energie, motiv pentru care dedic timp cât de des pot.

Ce carte, spectacol sau piesă de teatru ţi-a rămas în minte şi în suflet - şi de ce?

O carte care mi-a rămas în minte este „Omul în căutarea sensului vieţii”, de Viktor Frankl, pentru că pune totul în perspectivă - profesia, eşecurile, greutăţile - şi ne aminteşte că sensul face diferenţa.   

BUSINESS Magazin va lansa în curând o nouă ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP.  Sub umbrela „Liderii schimbării: decizii curajoase, impact măsurabil”, ediţia din 2025 a catalogul îşi propune să surprindă nu doar cifre şi reuşite, ci şi lecţiile care i-au format pe liderii noii generaţii, valorile care îi ghidează şi strategiile prin care construiesc viitorul. Elena Panait, head of leasing la Genesis Property, se numără printre cei 100 de tineri manageri pe care BM îi include la ediţia din acest an a catalogului.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.