Cum a ajuns un american să se îndrăgostească de România şi să îşi construiască o viaţă de vis aici. A început dormind pe canapeaua unui prieten din Bucureşti, iar acum are o carieră de invidiat şi chiar şi o pensiune de lux

Autor: Ioana Matei Postat la 07 octombrie 2022 13363 afişări

Întâlnirea lui Bryan Jardine cu România, în 1996, nu a fost cea mai reuşită: l-a primit un aeroport sufocant, similar celor pe care le văzuse în America Centrală, iar apartamentul său din acea perioadă, cu vedere spre Casa Poporului, îl trimitea cu gândul la gloria apusă a micului Paris. A vrut să cunoască însă mai bine ţara şi bine a făcut, fiindcă România l-a recompensat cu o viaţă (cât 10) pe care ar lua-o oricând de la capăt aici.

Bryan Jardine a ajuns pentru prima dată în România în calitate de reprezentant al Asociaţiei Barourilor Americane (ABA), ca parte a unui program finanţat de USAID (Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională) în care ABA plasa avocaţi în ţări est-europene care făceau tranziţia de la economiile comuniste la cele capitaliste. Multe dintre „regulile jocului” de la acea vreme nu erau scrise, multe dintre legi nu existau: de exemplu, nu existau legi privind concurenţa, falimentul, tranzacţiile garantate. Programul respectiv lua avocaţi americani, care au mers în aceste ţări cu proiecte de legislaţie model elaborate de ABA. Era de obicei pentru un an – ca un an sabatic de lucru şi, în timp ce majoritatea colegilor mei săi voiau să meargă la Budapesta, Praga, Varşovia, el a ales Bucureştiul. „Motivul era că vorbeam spaniola, studiasem un an la universitatea din Ecuador, văzusem că limba este asemănătoare, cu o bază latină şi studiasem latina în liceu – iar în '87 am fost la Rio de Janeiro, unde am făcut surf timp de şase luni – am învăţat atunci portugheza destul de rapid, ştiind spaniola”. Prima impresie nu a fost neapărat pozitivă: „În 1996, aeroportul îmi amintea de ceva ce văzusem în America Centrală, simţeam că am aterizat înapoi pe aeroportul din Quito în 1982, aeroportul era într-un stil vechi, era cald, oamenii te agasau ca să iei un taxi – să te întorci în Bucureşti dinspre Otopeni însemna un ambuteiaj foarte mare fiindcă erau doar două benzi pe sens. Apartamentul meu era în zona Unirii şi aveam o vedere asupra Casei Poporului – vedeam cumva o glorie apusă, prăfuită, era ca în pozele pe care le vezi acum cu ce era Calea Victoriei între 1920 şi 1930. Prima impresie a fost că totul era foarte murdar. Nu m-am descurajat însă şi  nu voiam să mă întorc”.

A călătorit mult în România în perioada 1996-1997, a văzut mult din ţară şi a lucrat cu multe ONG-uri active la vremea respectivă – „am cunoscut diverşi miniştri şi reprezentanţi în Parlament”. Îşi aminteşte, de asemenea, că se uita la ProTV – „asta m-a ajutat foarte mult să învăţ limba română”.

După un an, era pregătit să se întoarcă la firma de avocatură din Los Angeles, dar tocmai când pleca, în săptămâna aceea, asistenta sa de atunci i-a oferit o carte de vizită de la o cunoscută casă de avocatură din Washington, ce voia să îşi deschidă o filială la Bucureşti. Se pare că prietenul asistentei respective primise, la rândul său, cartea de vizită de la un avocat american care a lucrat în Budapesta la o firmă de avocatură interesată de expansiunea în regiune. L-a sunat, iar când a plecat din Bucureşti în august 1997 pentru a se întoarce în LA, s-a oprit în Washington, unde a primit ulterior invitaţia de a înfiinţa şi conduce acel birou din Bucureşti. Avea în jur de 30 de ani – nu era nici partener în firma din LA, ajunsese acolo doar până la nivelul de asociat – aşa că a decis  să se mute în Washington DC, cu prietena ce avea să îi devină mai târziu soţie. Ea era însoţitor de zbor pentru United Airlines şi, la prima sa sosire în Bucureşti, în 1996, se relocase în Frankfurt. Aşadar, cei doi s-au mutat în Washington, iar timp de opt luni, Bryan Jardine a lucrat cu partenerii de acolo pentru a-i convinge să deschidă un birou în Bucureşti. Au aprobat într-un final decizia, dar lucrurile nu au fost uşoare nici după acel moment fiindcă, atunci când Jardine a ajuns în Bucureşti, firma nu avea un buget. „Am dormit pe canapeaua unui prieten care deţine un restaurant aici, nici măcar nu aveam buget pentru o cameră de hotel. Practic, am început cu nimic, am închiriat apoi un apartament, am cumpărat o imprimantă de la Ambasada Americană la o licitaţie, apoi am început să angajăm avocaţi, să avem clienţi, am dezvoltat un business frumos.” Mai târziu însă, firma de avocatură care l-a angajat şi-a regândit strategiile – pentru că biroul din Budapesta al firmei fusese achiziţionat de o altă firmă. Astfel, după această achiziţie, firma  de avocatură ajunsese să aibă birouri doar în New York, Washington şi Bucureşti – „era o hartă neobişnuită pentru anul 2001”. L-au sunat, i-au spus că va trebui să închidă biroul din România şi că e binevenit la biroul din Washington, dar el nu voia să se întoarcă acolo.


Bryan Jardine, managing partner, Wolf Theiss

„Cred că am o viaţă mai bună aici decât aş fi avut-o în Statele Unite. În Statele Unite cheltui mai mulţi bani pe diverse lucruri care aici costă mai puţin - cum ar fi bona sau serviciile medicale - oricât de mult se plâng oamenii în legătură cu sistemul de sănătate românesc, este totuşi gratuit. Iar în ceea ce priveşte sistemul privat de sănătate, dacă ar fi să îmi acopăr cheltuielile de acest tip în Statele Unite, mi-ar dubla asigurarea. Şi costul alimentelor este mai mare în Statele Unite, în timp ce calitatea acestora nu este atât de ridicată, la fel hainele, divertismentul – totul.“

Bryan Jardine, managing partner Wolf Theiss

„Să impui comunismul unei culturi precum a românilor, după război, după părerea mea, în ultimă instanţă, a fost lipsit de legitimitate şi nu avea şanse de reuşită din start. Românii nu vor să asculte neapărat de o autoritate centrală - uitaţi-vă la felul în care conduc prin Bucureşti. Au o abordare de genul „Live and let live”, de aceea sunt atraşi de americani, care cred că împărtăşesc în mod natural acest tip de atitudine. Când vii cu o atitudine sau o identitate impuse, nu cred că poate fi îmbrăţişată cu uşurinţă - cu excepţii, desigur.“

Bryan Jardine, managing partner, Wolf Theiss

„O cafea în Bucureşti este mult mai ieftină decât în München - în Iaşi, Cluj, este şi mai ieftină. Vinurile româneşti câştigă premii internaţionale. Dacă eşti o persoană tânără, la 20 de ani, şi poţi lucra remote - De ce să nu vii la Bucureşti? Oamenii sunt primitori, locul acesta ar fi în top - din perspectiva vieţii sociale. Totul este la un Uber distanţă acum.“


Atacul terorist de la 11 septembrie a fost unul dintre motivele pentru care el şi soţia sa au decis să rămână în România. Compania pentru care soţia sa lucra deţinea cele două avioane implicate în atentat, iar în ziua acestuia, nu a reuşit să o contacteze timp de 12 ore. În plus, a durat 10 zile apoi ca ea să se întoarcă – prin urmare a decis să nu mai lucreze în acest domeniu.

Bryan Jardine a ajuns astfel să facă naveta  între Budapesta şi Bucureşti – având la acea vreme 70% dintre clienţi aici. Firma nu le plătea lui şi soţiei să călătorească împreună, astfel că luau trenul de noapte pe atunci – era înainte ca România şi chiar Ungaria să fie în UE, era un drum de noapte de 13 ore. Îşi aminteşte cu lux de amănunte detaliile acelor călătorii: aveau un coş de picnic şi un DVD portabil. Nu aveau copii, dar aveau un doberman pentru care au plătit în plus şi pe care îl luau cu trenul – aveau voie să călătorească cu el în România, dar în Ungaria nu, aşa că ascundeau câinele acolo... „Am făcut asta timp de 2-3 ani, de câteva ori pe lună. Condiţiile în tren sunt la fel şi acum, e oarecum trist că în 20 de ani nu s-au îmbunătăţit – trenurile sunt foarte vechi şi problema era – mai ales iarna – căldura era atât de puternică, că nu puteai să respiri, deschideai fereastra şi apoi era atât de frig încât toată noaptea închideai şi deschideai fereastra”.

Obosise, iar firma nu lua încă în calcul deschiderea unui birou aici, totuşi, a fost implicat în unele afaceri importante prin această afiliere – cea mai mare fiind în 2005, când UPC România a cumpărat Astral Telecom. Jardine auzise despre Wolf Theiss când câţiva dintre avocaţii din firma locală afiliată în care a fost implicat începeau să plece spre această firmă, apoi a fost abordat chiar el printr-un headhunter. În mai 2005, au început interviurile şi, începând cu 15 septembrie 2005, a fost angajat ca managing partner, cu rolul de a construi biroul din Bucureşti.

Dacă ar fi să dea timpul înapoi, Bryan Jardine nu şi-a schimba decizia de a rămâne în România – de asemenea, crede că ţara noastră este în continuare o destinaţie bună, atât când vine vorba despre investiţii străine, expaţi, cât şi tineri nomazi digitali.

„România este una dintre principalele destinaţii, alături de Polonia, când vine vorba de investiţii străine directe în regiunea noastră, dacă te uiţi, de pildă, la investiţiile în retail. Chiar dacă pierde din populaţie, România este una dintre cele mai mari ţări din Sud-Estul Europei, atât din punct de vedere al mărimii, cât şi al numărului de locuitori – există mult potenţial de consum intern. Când vorbim despre nivelul macro, cred în continuare că România este importantă. Dacă te uiţi la realităţile geopolitice, companii din Turcia, Ucraina, se relochează, România are oportunitatea de a fi un centru regional de investiţii şi un pilon de securitate în Europa de Sud-Est”. Iar când vine vorba de nomazii digitali, este aceeaşi „ţară fun” pe care a găsit-o el, deşi poate nu ca acum 25 de ani. „Zâmbesc când unii tineri pretind că sunt hippie şi „îndură” greutăţile vieţii de aici, dar toţi au telefoane mobile conectate la internet. Ei nu ştiu cum era să vii aici cu harta în mână, fără servicii de streaming TV, fără telefoane inteligente, cafenele, Starbucks, laptopuri, Cineplex, malluri. Acum poţi să fii un nomad digital, o cafea în Bucureşti este mult mai ieftină decât în München – în Iaşi, Cluj, este şi mai ieftină. Vinurile româneşti câştigă premii internaţionale. Dacă eşti o persoană tânără, la 20 de ani, şi poţi lucra remote – De ce să nu vii la Bucureşti? Oamenii sunt primitori, locul acesta ar fi în top – din perspectiva vieţii sociale. Totul este la un Uber distanţă acum”.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.