Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Raul Ciurtin, locul al nouălea

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 25 decembrie 2014 880 afişări

Pentru al cincilea an consecutiv Raul Ciurtin este cel mai admirat manager din industria bunurilor de larg consum, iar faţă de anul trecut a urcat două poziţii în clasament.

Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Raul Ciurtin, locul al nouălea

Compania pe care o conduce se luptă de la egal la egal cu multinaţionalele din domeniu, deşi în momentul în care familia Ciurtin a preluat activele Albalact firma era falimentară.

Antreprenorul a spus în repetate rânduri că nu este dispus să vândă afacerea, compania fiind una dintre cele mai lichide dintre cele prezente la tranzacţionare pe secţiunea RASDAQ a Bursei de Valori Bucureşti, cu o capitalizare bursieră de 174,2 milioane de lei. În ultimele şase luni acţiunile Albalact au crescut cu peste 62% graţie rezultatelor financiare bune raportate de companie în primul semestru.

Compania a încheiat primul semestru cu o cifră de afaceri de 228,3 milioane de lei, în urcare cu 11,6% comparativ cu acelaşi interval din 2013, graţie creşterii vânzărilor. Societatea şi-a triplat profitul net, care a ajuns la 13,3 milioane de lei, de la 4,4 milioane de lei în primele şase luni ale anului trecut. Albalact deţine două unităţi de producţie, în Câmpulung Moldovenesc şi în localitatea Oiejdea din judeţul Alba.


Raul Ciurtin face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiată în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

Cantitate: buc.

* Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

Urmărește Business Magazin

/lideri/cei-mai-admirati-ceo-din-romania-2014-raul-ciurtin-locul-al-noualea-13731168
13731168
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.