Ce a fost în 2023, la ce ne aşteptăm în 2024? 17 perspective ale şefilor de companii din domenii diverse aduc piese care completează această imagine, asemeni unui puzzle III

Postat la 15 ianuarie 2024 241 afişări

Dragoş Sîrbu, CEO, Flanco

EVENIMENTE CHEIE DIN 2023

Pentru companie:

•  Recuperăm pierderile de vânzări suferite în pandemie. Pentru noi, anul a fost mai bun din punctul de vedere al vânzărilor chiar comparativ cu cel mai bun an al

nostru prepandemic, 2019.

•  Inflaţia. Pentru noi, înseamnă scădere de profitabilitate, pentru că am suportat creşterile de preţuri ale furnizorilor, astfel încât acestea să se reflecte cât mai puţin posibil în preţul de la raft.

•  Investiţii record. La final de an, am ajuns la un buget de investiţii în valoare de 30 mil. lei, cel mai mare din istoria companiei (şi peste suma de 20 mil. lei alocată la început de 2023 pentru investiţii).

În domeniu:

•  Inflaţia, vizibilă în toate domeniile de activitate.

•  Scăderea semnificativă a anumitor cate­gorii de produse, precum televizoarele. Acestea încep să îşi piardă statutul de „principală formă de divertisment”, în detrimentul altor activităţi, precum vacanţele.

•  Revenirea clienţilor la preferinţa pentru magazinele fizice, în detrimentul cumpărăturilor online. Traficul a crescut conside­rabil, în special în magazinele din marile centre comerciale.

PREVIZIUNI PENTRU 2024

Pentru companie:

•  Avem planuri de creştere şi în 2024, chiar dacă piaţa va continua să frâneze puternic.

•  Continuăm să investim în companie, atât în platformele digitale, cât şi în reţeaua de magazine.

•  Sperăm la o modificare a opticii reprezen­tanţilor statului român în ceea ce priveşte sectorul privat şi mai ales sectorul privat 100% românesc.

În domeniu:

•  Inflaţia.

•  Impactul noilor taxe introduse de guvern.

•  Alegerile prezidenţiale şi parlamentare.

Mihai Marcu, preşedinte şi CEO, MedLife

EVENIMENTE CHEIE DIN 2023

Pentru companie:

•  Cel mai important element-cheie pentru MedLife este consolidarea strategică. De la începutul anului, ne-am concentrat pe consolidarea grupului MedLife. Dorim să fortificăm în continuare operaţiunile, companiile noi achiziţionate şi valoarea brandului nostru, asigurându-ne un loc solid pe piaţa locală şi regională. Ne adaptăm rapid la tendinţele şi cerinţele pieţei, având în vedere angajamentul nostru faţă de servicii medicale de cea mai înaltă calitate.

•  Medicii Buni sunt cheia succesului nostru. La MedLife, ne mândrim cu medici de excepţie, parte a celei mai mari platforme de diagnostic şi tratament din România. Aceşti profesionişti experimentaţi nu doar tratează, ci şi demonstrează empatie, atenţie şi profesionalism. Pentru noi toţi, fericirea pacienţilor este o sursă constantă de inspiraţie pentru a oferi soluţii medicale la cele mai înalte standarde.

•  Al treilea element-cheie este inovaţia. Medicina este într-o continuă evoluţie, iar la MedLife continuăm procesul de inovare a serviciilor oferit. Avem cel mai tehnologizat sistem medical din România şi deţinem cele mai multe echipamente de imagistică de ultimă generaţie (RMN-uri, CT-uri şi ecografe), inclusiv un sistem robotic Da Vinci, pentru mai multe specialităţi chirurgicale. În plus, recent am investit într-un nou proiect de anvergură, mai exact un sistem de transport cu dronele pentru probele biologice de laborator.

Pentru domeniu:

•  La nivel macro, în ceea ce priveşte sistemul medical din România, aş începe cu finanţarea adecvată. Asigurarea unei finanţări eficiente şi predictibile este crucială pentru funcţionarea eficientă a sistemului medical de stat, asigurând accesul la echipamente moderne, un personal medical bine pregătit şi îmbunătăţirea infrastructurii sanitare.

•  În al doilea rând, investiţia în formarea şi menţinerea unei forţe de muncă medicale calificate şi motivate este esenţială pentru furnizarea serviciilor medicale de calitate. O atenţie deosebită ar trebui acordată reţinerii profesioniştilor în sănătate.

•  Şi nu în ultimul rând, tehnologia şi digitalizarea. Integrarea tehnologiilor moderne şi a soluţiilor digitale în sistemul medical poate îmbunătăţi eficienţa, accesul la informaţii medicale şi coordonarea îngrijirii. Implementarea dosarului electronic şi a altor tehnologii poate contribui la o gestionare mai bună a informaţiilor pacienţilor.

PREVIZIUNI PENTRU 2024

Pentru companie:

•  Consolidarea poziţiei de lider. MedLife va experimenta în următorii ani o expansiune semnificativă în regiune, cu o cifră ce depăşeşte 1 miliard de euro. Consolidarea poziţiei de lider în serviciile medicale se va extinde şi la nivelul Balcanilor în următorul deceniu.

•  Vorbim în continuare şi de expansiunea grupului. În viitorul apropiat, vom anunţa inaugurarea Spitalului Nord, apoi continuarea dezvoltării proiectului MedLife Medical Park şi deschiderea unor noi unităţi medicale în regiunea Olteniei şi în vestul ţării.

•  Şi ultima previziune se referă la investiţii în tehnologie. MedLife va găsi în următorii ani un echilibru între implementarea tehnologiei avansate, precum chirurgia asistată robotic şi monitorizarea sănătăţii prin dispozitive şi menţinerea unui contact uman şi empatic cu pacienţii.

Pentru domeniu:

•  Dezvoltarea geneticii şi personalizarea tratamentelor. O atenţie sporită pentru dezvoltarea domeniului genetic va fi esenţială pentru sistemul medical românesc. Analizele de genetică vor deveni mai importante în diagnosticarea şi tratamentul afecţiunilor, oferind posibilitatea personalizării tratamentelor în funcţie de profilul genetic al pacientului. Aceasta va contribui la creşterea eficienţei terapiei şi la o îmbunătăţire a rezultatelor în sănătate.

•  În următorii ani, sistemul medical se va adapta la pacientului viitorului, caracterizat printr-o vârstă înaintată, informare crescută şi mobilitate sporită. Companiile care înţeleg şi se adaptează la aceste schimbări vor ocupa o poziţie avantajoasă în piaţă.

•  Şi nu în ultimul rând, creşterea utilizării tehnologiei în asistenţă medicală. Se vor dezvolta soluţii inovatoare pentru diagnostic, tratament şi monitorizare, redefinind standardele în domeniul medical.

Daniel Mischie, CEO, grupul City Grill

EVENIMENTE CHEIE DIN 2023

Pentru companie:

•  Lansarea celui mai eficient meniu de prânz, la 34,9 lei, în toate restaurantele grupului. Preţul este acelaşi indiferent de restaurant, meniul este adaptat la specificul şi stilul restaurantului.

•  Finalizarea unor investiţii importante în amenajarea restaurantelor Buongiorno Italian şi Hanu' Berarilor şi Hanu lui Manuc.

•  Investiţii pe zona hotelieră, în hotelul La Boheme din clădirea Oprea Soare şi aparthotelul La Boheme din Paradisul Verde.

Pentru domeniu:

•  Impredictibilitate legislativă şi presiune inflaţionistă.

•  Reîntoarcerea la birou a alimentat din nou dinamica în segmentul de prânz.

•  Interes crescut al clienţilor pentru experienţe deosebite, accent pe triunghiul calitate şi gust al preparatelor - servicii ireproşabile - experienţă şi design.

PREVIZIUNI PENTRU 2024

Pentru companie:

•  Investiţii în digitalizare: digitalizare cu scop de eficientizare operaţională, înţelegerea clientului şi atitudinilor de consum.

•  Creşterea numărului de restaurante prin deschiderea a două locaţii noi.

•  Păstrarea rolului de trendsetter, cu acţiuni de mentorship în zona de antreprenoriat.

În domeniu:

•  previziune, dar şi o speranţă, pentru mai multă stabilitate comparativ cu ultimii trei ani, fără modificări în zona legislativă.

•  Restaurante mai bune, mai performante, care oferă nu doar inovaţie gastronomică, ci şi servicii şi experienţe foarte bune.

•  Investiţii în restaurante noi, cu concepte interesante, demarate de antreprenori experimentaţi alături de persoane pasionate de gătit şi cu talent.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
predictii,
perspective,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.