Când mergi lin ca şi cum ai fi într-un tren japonez de mare viteză astăzi între Bucureşti şi Focşani doar pe autostradă, după ce la sfârşitul săptămânii trecute s-a deschis şi ultimul lot, în dreptul Buzăului, nu poţi să nu îţi spui: uite că se poate. Normalul e aici. România avansează. Avem o şansă. Ne ducem unde trebuie. În sfârşit ne-am mişcat.

Dincolo de toată situaţia geo-politică, de anul acesta dificil, de întrebările despre 2026, ar trebui să ne oprim un pic şi să sărbătorim mult mai mult acest moment istoric: legarea sudului Moldovei, Focşaniul, de Bucureşti pe autostradă. Să faci o oră şi 30 de minute de la marginea Bucureştiului, de la rondul de intrare în A3, la marginea Focşaniului?

Un vis pentru toţi cei care au de făcut des acest drum. Un vis realizat pentru România, în cele din urmă. Parcă prea puţin ne oprim şi spunem: iată că am făcut, se poate. După 20 de ani, după 30 de ani de când ar fi trebuit făcut. Dar l-am făcut. Va urma, până la sfârşitul anului viitor şi bucata până la Paşcani, continuată cu A8 până la Iaşi şi iată: Bucureşti şi Iaşi vor fi unite pe autostradă în decembrie 2026, la 167 de ani de la Unirea celor două principate.

De aceea ar fi fost poate o idee bună să fie şi mai frumos sărbătorit acest moment printr-o horă făcută astăzi, unde mai nimerit decât în rondul, în sensul giratoriu din nordul Focşaniului, aflat chiar la jumătatea distanţei de la Bucureşti la Iaşi de 400 de kilometri.

Sigur că, istoric, această autostradă ar fi trebuit prima făcută după Revoluţie. Nu întâmplător ai azi A7 lângă DN2. Dacă se păstra ordinea istorică a importanţei, A2 era cea care ar fi trebuit să lege al doilea cel mai populat judeţ al ţării, Iaşi, de Bucureşti. Dar încă o dată, bine că o avem şi astăzi.

Fără autostrăzi, estul României, judeţele din Moldova, au trebuit să se dezvolte „în suc propriu”. Şi poate că asta a fost şansa oraşelor de pe linia Subcarpaţilor precum Focşani, Bacău, Piatra Neamţ sau Suceava să dea astăzi cele mai puternice firme antreprenoriale din România precum Dedeman, Altex, Betty Ice sau Trutzi.

Iar judeţul Vrancea are o particularitate aparte. Nu poţi să nu remarci spre exemplu cum, în estul Focşanilor, răsar an după an ca ciupercile case noi după case noi, într-o zonă chiar spre autostradă, mai nou chiar şi blocuri, precum într-o „Piperă de Focşani”. Cum, de unde? De unde acest dinamism, când în Vrancea în top 10 angajatori nu este nici unul, dar nici un investitor străin?!

Din ce trăiesc oamenii ăştia, de unde vin banii? Că parcă aşa era reţeta, faci autostradă, vin investitorii străini, şi apoi ai economie...Uite că Vrancea şi toate judeţele de mai la nord din Moldova reuşesc să se mişte. Cu chin. Cu milioane plecaţi în Italia sau Spania în primii ani după aderarea la UE, dar astăzi cu o reţea de firme locale, cu români întorşi care au intrat în mici afaceri în agri-business, transport sau restaurante.

Un cu totul altfel de model este Vrancea, spre exemplu, faţă de un judeţ precum Arad, la extrema cealalaltă, unde din top 10 angajatori 8 sunt mari firme străine precum Yazaki sau Leoni, producători de echipamente şi componente pentru automotive

Vrancea, la polul opus, din top 10 angajatori locali nici unul nu este cu capital străin. „Automotive-ul” Vrancei este industria de îmbrăcăminte, cu patru mari angajatori din acest sector în top 10, însă condiţiile naturale locale dau amprenta.

Puterea economică a zonei coboară din munte, din vii şi din livezi. Ca toată zona Subcarpaţilor, judeţele cu un picior la munte şi cu unul la şes sunt cele mai câştigate geografic. Ai şi lemnul din pădure, ai păşunea mai verde ca la câmpie pentru creşterea animalelor, dar ai şi legumele sau via. Şi de aici cheagul, de aici puterea economică capilară din comunele din aceste judeţe de sub munte. Coboară muntenii în cel mai apropiat oraş, câştigă comercianţii, câştigă doctorii, câştigă profesorii sau avocaţii. Micul fermier, chiar dacă nu e „încorporat” în PFA sau SRL, este o componentă vitală a eco-sistemului de business, hrăneşte lanţul valoric.

Însă resursa naturală îşi face loc şi în business-ul formal.

În top 10 sectoare care angajează în Vrancea, printre comerţ, producţia de îmbrăcăminte,  construcţii sau transport, îşi fac loc producţia de vinuri şi exploatarea forestieră, creşterea porcilor şi a păsărilor.

Autostrada va aduce oxigen acestor afaceri. Datele au arătat că în primii zece ani după construcţia A2, PIB-ul judeţului Constanţa a crescut de două ori mai repede decât PIB-ul României. Dar în cazul A7 sunt oraşe puternice pe tot traseul: Buzău, Focşani, Bacău, Roman, Piatra – Neamţ, nu numai Suceava sau Iaşi la capăt.

„Aşteptăm A7, dar şi drumul expres Roman-Piatra Neamţ, pentru că ne va permite să trecem la o nouă categorie de utilaje, de tonaj dublu”, spune Ioan Anton Măzărianu, CEO şi fondator Comes Săvineşti (localitate lângă Piatra Neamţ), cel mai mare producător de echipamente de mari dimesniuni pentru industria petrochimică, cu afaceri de 25 milioane de euro.

Este adevărat că la o populaţie de 335.000 de oameni, Vrancea are doar 40.000 de angajaţi, deci 12% pondere angajaţi/populaţie, faţă de 20% în cazul judeţului Arad, unde la o populaţie de 410.000 de oameni sunt 85.000 de salariaţi. Sau că salariul mediu net în Vrancea este de 4.200 de lei azi, faţă de 5.000 de lei în Arad.

Este efectul disparităţilor uriaşe în ceea ce priveşte investiţiile străine directe (ISD): 1,5 miliarde de euro stoc de ISD-uri în Arad, 150 milioane de euro stoc în Vrancea.

Dar ce ne spun până la urmă aceste date? Că avem de construit. Că de abia acum începe aventura antreprenorială, de atragere şi de amplificare a investiţiilor în Estul ţării şi în toată România de fapt. Că dacă punem la un loc muntele, lemnul, via, roşia din solar, autostrada, şcoala şi iniţiativa antreprenorială, avem o şansă. Şi şcoala românească, aşa cum este ea, criticată, lovită în acest an, stă pe picioare.

Păi dacă Daniel Dines de la Oneşti a construit împreună cu colega sa de facultate de la Mate-Info cu 15 ani mai mică Andra Ciorici, absolventă a Colegiului Unirea din Focşani, un UI Path de 10 miliarde de dolari capitalizare, nu meritau o autostradă? Meritau! Să-i sărbătorim pe ei şi pe toţi românii astăzi! La mulţi ani!