Ce a stabilit CSAT-ul convocat de Nicuşor Dan? Din cei 16,68 de mld. de euro din programul SAFE al Uniunii Europene, 25% se vor duce pentru autostrăzile A7 şi A8, loturile Paşcani–Siret şi Paşcani–Ungheni
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au analizat luni planul românesc de investiţii în industria de apărare, realizat pe programul SAFE al Uniunii Europene, arată Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă.
Aceştia au stabilit ca planul, în valoare totală de 16,68 mld. de euro, să se ducă în proporţie de 75% către achiziţia de echipamente militare, ordine publică şi apărare civilă.
Diferenţa de 25% reprezintă fonduri alocate infrastructurii duale, mai exact cele două capete de autostradă – Paşcani–Siret şi Paşcani–Ungheni.
Cele mai consistente programe ale României au o condiţie de producţie în ţară de minimum 50%, în unele cazuri acest procent urmând a fi de 100% din raţiuni de securitate şi suveranitate asupra unui proces critic de producţie.
În perioada următoare, Comisia Europeană va analiza fiecare propunere, iar până la finalul lunii ianuarie va aproba planurile naţionale trimise. Toate programele SAFE trebuie să fie finalizate până în 2030, ceea ce presupune proceduri accelerate pentru livrarea programelor şi pentru realizarea investiţiilor pentru capacităţile de producţie necesare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













