Preşedintele CNAS: „2025 este anul în care încrederea în vaccinuri revine puternic! ”

Autor: Laurentiu Marinov Postat la 27 noiembrie 2025 15 afişări

Încrederea românilor în vaccinuri a revenit puternic în cursul anului 2025, susţine prşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Horaţiu-Remus Moldovan.

Preşedintele CNAS: „2025 este anul în care încrederea în vaccinuri revine puternic! ”

Preşedintele CNAS a transmis printr-un comunicat de presă că românii aleg din nou prevenţia prin vaccinare, iar datele CNAS confirmă o mobilizare în creştere: „2025 este anul în care încrederea în vaccinuri revine puternic!”, spune Horaţiu Moldovan.

O analiză comparativă a consumului de vaccinuri eliberate prin farmaciile cu circuit deschis, pe bază de reţetă, la nivelul primelor nouă luni ale anilor 2024 şi 2025, evidenţiază tendinţe clare de creştere a interesului românilor pentru imunizare, se arată în comunicat.

„124.820 doze de vaccin HPV1 au fost administrate în acest an, până în luna septembrie, faţă de 83.824 cu un an în urmă. O creştere de aproape 49% care arată o schimbare de atitudine şi decizii mature pentru sănătatea generaţiilor viitoare;

2.695 persoane au primit vaccinul meningococic în 2025, faţă de 1.218 persoane în 2024. O creştere de 121%;

26.779 persoane au fost imunizate cu vaccinul pneumococic în 2025, faţă de 21.100 în 2024. O creştere de 27%;

1.806 doze de vaccin hepatitic B administrate în 2025, comparativ cu 1.007 în 2024. O creştere de 80%”, a transmis şeful CNAS.

Potrivit oficialului, pentru vaccinurile administrate în primele nouă luni ale acestui an, CNAS a plătit peste 111,1 milioane lei, din care 87 milioane lei au acoperit costurile pentru vaccinurile care asigură protecţia împotriva infecţiei cu HPV.

„Toate aceste date reprezintă dovezi clare că, în ciuda zgomotului şi a valurilor de dezinformare pe teme medicale, oamenii înţeleg că o comunitate sănătoasă începe cu decizii bazate pe informaţii corecte. Atunci când tot mai mulţi părinţi solicită vaccinul HPV pentru copiii lor, când tot mai multe persoane active sau cu afecţiuni cronice aleg să se vaccineze, nu doar că putem vorbi despre o populaţie mai sănătoasă pe termen mediu şi lung, ci şi despre un sistem de sănătate care îşi poate gestiona resursele mai chibzuit, eliberat de povara şi presiunea plăţilor suplimentare generate de bolile care pot fi prevenite prin vaccinare. Îmi doresc ca, împreună cu Ministerul Sănătăţii, să reuşim să extindem serviciile de prevenţie şi în ceea ce priveşte vaccinarea, iar acest lucru e posibil odată cu premisele pe care le-am creat pentru sprijinirea medicilor de familie şi creşterea plăţii acestora pentru consultaţiile de prevenţie”, a declarat Horaţiu Moldovan.

În calitate de medic, el susţine că vaccinarea trebuie făcută în cabinetul medical.

„Este singurul profesionist care poate evalua istoricul medical, riscurile, nevoile reale ale fiecărui pacient şi poate face examinarea medicală corectă înaintea administrării vaccinului, precum şi supravegherea reacţiilor care pot apărea post-vaccinare. Pentru a consolida creşterea cererii pentru vaccinuri avem nevoie de decizii pragmatice, care să-i apropie pe pacienţi de sistemul sanitar şi să vindece relaţia dintre comunitate şi profesioniştii din sănătate - o relaţie care, în ultimii ani cel puţin, a avut de înfruntat provocări imense”, a transmis şeful CNAS.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cnas,
vaccinare,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.