Nicuşor Dan: Ai nevoie de o administraţie care lucrează cu date, ca să iei decizii
Preşedintele Nicuşor Dan declară că România are nevoie de o administraţie care lucrează cu date pentru a putea lua decizii la nivel de ţară. El precizează că statul român este deficitar din acest punct de vedere şi că este nevoie de îmbunătăţiri.
„Când strategia a fost pusă în dezbatere am primit multe sugestii şi în multe sau câteva din pasajele care sunt în strategia oficială, care va fi prezentată mâine Parlamentului. În linii mari, (...) ai nevoie de o administraţie care lucrează cu date, foarte important, ca să iei decizii”, a precizat Nicuşor Dan.
Acesta a precizat că nu există o strictură de colaborare între instituţii. „M-a deranjat cel mai tare că, de multe ori, informaţiile pe care le priveşti din diferite zone sunt diferite, sau diferă de la o lună la alta şi nu e normal. Şi tocmai pentru că nu există o structură şi o colaborare între instituţii, astfel încât informaţiile de care ai nevoie pentru a lua decizii să fie puse într-un mod structurat, organizat şi stabil. Ăsta este un lucru care ţine de funcţionarea statului”, spune Nicuşor Dan.
Acesta a mai precizat că statul român este deficitar şi în mediul de afaceri, pentru că „interfaţa între stat” şi cei care ar trebui să folosească aceste platforme este deficitară.
Nicuşor Dan a precizat, în cadrul conferinţei şi că în România nu există mecanisme de detectare automată a campaniilor de dezinformare, iar modul în care statul comunică cu cetăţenii nu este „deloc structurat”.
„Dacă venim strict în zona de tehnologie, aici, cum spunem mai devreme, e nevoie să detectezi în timp real o campanie de dezinformare, în mod automat, pentru că aşa nu ţi ajung oamenii ca să culegi toate lucrurile care pot să fie spuse. Deci să nu laşi timp ca o campanie să devină, pentru o parte importantă din populaţie, să devină adevăr. Asta este un lucru şi, din nou, cum spuneam mai devreme, să reuşeşti ca în comunicarea instituţiilor statului, care trebuie să spună adevărul lor, ea să fie coordonată şi să aibă cu adevărat impact, pentru că în momentul de faţă îţi dau absolut la întâmplare un comunicat al Ministerului Apărării, nu ştiu dacă ajunge la unul, la doi, la mie din populaţie”, a declarat Nicuşor Dan în cadrul Summitului pentru guvernanţă digitală 2025.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













