Grecia şi Germania au convenit ca statul elen să reia luni negocierile cu creditorii

Autor: Florentina Dragu Postat la 27 aprilie 2015 40 afişări

Grecia va relua în cursul zilei de luni negocierile cu creditorii externi, după ce discuţiile purtate vineri la reuniunea miniştrilor de Finanţe din zona euro de la Riga s-au încheiat fără un acord în privinţa deblocării ultimei tranşe din împrumutul acordat statului elen de către FMI, BCE şi UE.

Premierul elen, Alexis Tsipras, şi Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au convenit duminică reluarea negocierilor dintre Grecia şi creditori, transmite AFP, care citează un oficial elen.

Statul elen mai poate accesa o tranşă în valoare de 7,2 miliarde de euro din programul de ajutor financiar în valoare de 240 de miliarde de euro încheiat în 2010 cu Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană, însă creditorii ţării au condiţionat acordarea banilor de adoptarea unor reforme de austeritate.

Miniştrii de Finanţe din zona euro au avertizat dur Grecia, vineri, că nu va primi ajutor financiar până nu va prezenta un plan complet de reforme economice, în condiţiile în care ţara se în dreaptă spre incapacitate de plată.

Preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, a declarat după discuţii dificile cu ministrul elen de Finanţe, Yanis Varoufakis, că Grecia nu va primi bani în schimbul unor reforme parţiale, aşa cum au solicitat oficialii de la Atena.

Dijsselbloem a mai spus că fondurile pe care Grecia mai are dreptul să le primească prin actualul program de susţinere nu vor mai fi valabile după luna iunie, iar creditorii Greciei nu vor discuta despre finanţarea pe termen lung şi acordarea unor termeni mai favorabili pentru rambursarea datoriilor până când nu va fi încheiat un acord complet.

Oficialii din zona euro vor susţine o teleconferinţă luni cu autorităţile de la Atena, iar miercuri va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii Greciei la Bruxelles.

Potrivit lui Varoufakis, Grecia trebuie să convingă partenerii internaţionali că autorităţile de la Atena lucrează la "un program de reforme substanţiale şi politici fiscale rezonabile, iar creditorii trebuie să renunţe la ataşamentul inutil pentru memorandumuri (de austeritate)", se arată într-un articol al publicaţiei elene Realnews.

Un sondaj de opinie în rândul cetăţenilor greci publicat duminică arată că şapte greci din zece susţin încheierea unui acord cu creditorii externi în privinţa datoriilor ţării.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GRECIA,
CREDITORI,
DATORII
/actualitate/grecia-si-germania-au-convenit-ca-statul-elen-sa-reia-luni-negocierile-cu-creditorii-14162979
14162979
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.