DISTRUGEREA ireversibilă a Pământului este tot mai aproape. Cât timp mai avem la dispoziţie pentru a opri efectele DEVASTATOARE

Postat la 17 iulie 2017 489 afişări  

O planetă devastată de schimbările climatice poate părea un eveniment din viitorul îndepărtat, dar efectele sunt prezente pe Pământ chiar în prezent.

DISTRUGEREA ireversibilă a Pământului este tot mai aproape. Cât timp mai avem la dispoziţie pentru a opri efectele DEVASTATOARE
DISTRUGEREA ireversibilă a Pământului este tot mai aproape. Cât timp...

La nivel global, nivelul mediu al apei mărilor a crescut cu 50% în ultimii 20 de ani, informează We Forum. În 2017, temperaturile au ajuns la unele dintre cele mai mari niveluri din istorie, în anumite zone precum California sau Vietnam. Ultimii trei ani au fost printre cei mai călduroşi la rând .

În cadrul unei scrisori deschise, şase diplomaţi cunoscuţi din domeniul ştiinţific au declarat că omenirea are trei ani la dispoziţie pentru a salva planeta de la o distrugere ireversibilă. Publicată pe 28 iunie, scrisoarea doreşte să tragă un semnal de alarmă pentru guverne, afacerişti, cercetători şi cetăţeni privind emisiile gazelor care produc efectul de seră.

Dacă emisiile de carbon vor fi reduse până în 2020, temperaturile globale nu vor ajunge la un nivel ireversibil. Printre efectele creşterii temperaturilor se numără defrişările, inundaţiile şi schimbările imprevizibile ale vremii care vor afecta agricultura şi viaţa oamenilor.

Cititi mai multe pe www.descopera.ro

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
efecte,
pamant,
dispozitie,
distrugere,
oprire,
prezenta
Bio, modă sau afacere? Bio, modă sau afacere?

Miza pe sănătate sau pur şi simplu este „cool” să mănânci bio? Este segmentul produselor ecologice un business profitabil sau mai degrabă riscant? Produsele organice – fie ele alimente, cosmetice, produse de curăţenie, materiale de construcţii sau textile – au cucerit pieţele dezvoltate şi acum iau cu asalt România.

vezi continuarea
ZF.ro
Cei mai bogaţi fotbalişti ai planetei şi averile lor: Deşi Neymar a fost cel mai scump transfer din istorie, nu este cel mai bogat jucător. Surpriza clasamentului Cei mai bogaţi fotbalişti ai planetei şi averile lor: Deşi Neymar a fost cel mai scump transfer din istorie, nu este cel mai bogat jucător. Surpriza clasamentului
ONE.ro
Simona Halep şi-a construit un bloc de şase etaje pe malul mării FOTO Simona Halep şi-a construit un bloc de şase etaje pe malul mării FOTO
"A murit o parte din mine". Giulia, despre despărţirea de Huidu
Poză de familie. Fiul Alexandrei Dinu, cu fratele cel mic în braţe
Descopera.ro
Românul în faţa căruia UNGURII au plecat capetele. ''Era un RĂZBOINIC înnăscut şi tare iubit'' Românul în faţa căruia UNGURII au plecat capetele. ''Era un RĂZBOINIC înnăscut şi tare iubit''
Everest NU mai este cel mai ÎNALT MUNTE din lume. Cercetătorii au descoperit şi alte ''înălţimi'' - FOTO
Cum au UCIS americanii mii de români în doar câteva minute. ''Nimeni nu a scăpat neatins. Priveliştea e SFÂŞIETOARE''. Imagini VIDEO în premieră
Go4it.ro
Bombele nucleare, TNT şi Agentul Orange sunt nimic pe lângă această armă, care are potenţialul de a ERADICA specia umană. Bill Gates nu înţelege de ce nu se face nimic împotriva ei, iar 100 de cercetători au făcut un apel disperat la ONU Bombele nucleare, TNT şi Agentul Orange sunt nimic pe lângă această armă, care are potenţialul de a ERADICA specia umană. Bill Gates nu înţelege de ce nu se face nimic împotriva ei, iar 100 de cercetători au făcut un apel disperat la ONU
Data la care Samsung lansează Galaxy Note8 în România
Cum s-a transformat un oraş dintr-o mină de cărbuni într-o „mină” de monede digitale Bitcoin
Csid.ro
Cum poate fi depistat cancerul de tiroidă Cum poate fi depistat cancerul de tiroidă
Scuze sau sex? Ce preferă bărbaţii după o ceartă
De ce ajung femeile să aibă probleme în viaţa sexuală

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.