In PSD se simte din nou sange. Atrasi de miros, rechinii au inceput sa se invarta tot mai aproape de scaunul lui Geoana. Fiecare dintre grupurile existente in partid ar vrea sa rupa cate o halca din trupul (inca) proaspatului presedinte. Asa merg lucrurile.

Toata lumea stie ca Darwin a scris "Despre originea speciilor", dar mult mai putini cunosc titlul complet al cartii: "Despre originea speciilor prin selectie naturala sau Mentinerea raselor favorizate in batalia pentru viata". Din perspectiva darwinista, bataliile din interiorul PSD devin mult mai clare. Ascensiunea fulminanta a lui Vanghelie, bunaoara, inceteaza sa mai surprinda. Stiati, de pilda, ca printre speciile cele mai rezistente se numara banalul gandac de bucatarie? In cazul unui razboi nuclear, specia umana ar fi in pericol de extinctie. Nu insa si gandacii de bucatarie - capabili sa supra- (sub?)vietuiasca chiar si in absenta nu atat a oamenilor, cat a bucatariilor.

Explicatiile ce pun nemultumirea crescanda din PSD exclusiv pe seama scaderii din sondaje nu reusesc decat sa zgarie suprafata fenomenului. In realitate, ca organizatie, PSD sufera la ora actuala de lipsa unei piramide trofice, in care sa fie limpede pentru toata lumea care e pestele mare, care cel mic, cine se cuvine sa inghita si cine trebuie sa se lase inghitit fara sa cracneasca. O piramida stabila pe care, ca membru de partid, sa te poti la o adica baza atunci cand iti faci planuri de viitor. Cine are, pana la urma, painea si cutitul? Aici trebuie cautata greseala lui Mircea Geoana - in lipsa capacitatii de a impune o astfel de structura ierarhica. Reflexele regimului totalitar isi spun in PSD cuvantul mai abitir decat in cazul altor partide (le las la o parte pe cele de lider, gen PRM, PC sau PNG, care se nasc si mor dimpreuna cu creatorul si care intra in cu totul alta categorie). Pentru oamenii neobisnuiti sa traiasca in conditii de incertitudine, o ierarhie - fie ea oricat de neplacuta - este de preferat absentei oricarei structuri. In locul presedintelui PSD, as pune mana pe "Leviatanul" lui Hobbes, pe o istorie neromantata a partidelor comuniste, ba chiar, pour la bonne bouche, si pe "Lapusneanul" lui Negruzzi. Din cartea primului as invata de ce "homo hominis lupus" in absenta unei puteri suverane si de ce se bulucesc cu totii sa paraseasca starea de anarhie. Din a doua, as retine tactica de baza aplicata cu succes de catre comunisti, incepand cu Stalin: odata instalat la putere, faci curatenie in jur, prin orice mijloace. Vezi si cazul lui Alexandru Lapusneanu si a nefericitului de Motoc.

Istoria cinica, precum biologia, nu se impiedica in detalii. Uite, daca Geoana ar fi citit "Principele" lui Machiavelli, l-ar putea folosi pe Vanghelie pentru a curata "javrele" din organizatia din Bucuresti (ca sa-l citez pe primar), pentru a-l sacrifica mai apoi spre satisfactia multimilor. Dar poate l-a citit Oprescu.

Incercand sa castige timp pentru a-si consolida pozitia, Geoana a adoptat tactica fetei saracului din poveste: nici calare, nici pe jos, nici imbracata, nici dezbracata. Toate gesturile sale au fost facute cu jumatate de gura si jumatate de convingere. Singurele doua "epurari" mai de Doamne-ajuta - Adrian Nastase si Dan Ioan Popescu - s-au terminat, pentru impricinati, in coada de peste. Ba, in cazul DIP, sutul in dos a parut mai degraba un salt inainte. Intr-un fel, presedintele PSD se aseamana binisor cu cel al PNL. Ambii sunt "stilati", ambii fac figura frumoasa in cancelariile occidentale, ambii par capabili sa incaseze la nesfarsit fara sa riposteze. Ambii au fost etichetati drept "molai", prostanaci sau mai rau. Ambii au incercat sa dovedeasca opusul, mancand mititei la iarba verde, plimbandu-se prin piete sau calarind motociclete "suparate". In ambele cazuri, demonstratiile s-au soldat cu un fiasco.

Singura diferenta dintre cei doi este, ce-i drept, conjuncturala, dar catusi de putin de lepadat: Calin Popescu-Tariceanu nu este doar presedinte de partid; este totodata si prim-ministru si, din aceasta postura, are suficienta greutate in PNL pentru a crea macar impresia unei piramide trofice in care rolurile pestilor mari si mici mici sunt relativ clare pentru toata lumea. De aici si esecul miscarii de fronda puse la cale de catre dizidentii Stolojan, Stoica si Musca. Bazandu-se pe principiul avalansei, nemultumitii din PNL au scapat din vedere existenta piramidei. E vorba de planul inclinat: nu poti declansa o avalansa de la vale la deal. Nefiind, insa, la guvernare, Geoana nu se poate bucura de aceleasi avantaje. Absenta unei structuri verticale nu doar nemultumeste liderii din esaloanele doi sau trei, ci il deruteaza pana si pe cel care, macar oficial, se afla in varful piramidei. In conditii de anarhie sunt greu de stabilit prietenii (sau macar aliatii pe termen lung) si dusmanii. Privind in jur, presedintele PSD nu vede decat rechini transformati peste noapte in serpi Kaa (va amintiti de "Cartile Junglei"?) care incearca, fiecare dupa puteri, sa-l hipnotizeze: "trust in meeeee". Pe cine sa mai crezi? Pe Ioan Rus sau pe Sorin Oprescu?

Nu-i treaba mea. Vorba unui prieten: sunt lucruri care "ti-s date in seama", altele care nu. Iar soarta PSD-ului nu e, categoric, in seama mea. Obiectiv vorbind, mi-as dori in continuare un partid social-democrat decent pe scena romaneasca, ca o contrabalansare a liberalilor si democratilor. Dar, dupa cum am mai spus-o in aceasta rubrica in urma cu cateva luni, inclin sa cred ca un astfel de partid nu poate rezulta decat prin scindarea actualului PSD. Asistam aici la o lupta intre presiunea istoriei, pe de o parte, si inertia organizatiei, pe de alta. Fereastra de oportunitate fiind aproape ratata, putin ma mai intereseaza detaliile - chiar daca, de monitorizat, merita monitorizati sustinatorii unui congres extraordinar in toamna. In rest, sunt - vorba ceea - probleme de bucatarie interna. Fiecare bucatarie cu gandacii ei.