Sergiu Mititelu este unul dintre cei mai longevivi manageri români din industria alimentară

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 12 ianuarie 2013 389 afişări

Sergiu Mititelu este unul dintre cei mai longevivi manageri români din industria alimentară, aflându-se la conducerea Hochland România din 2006.

El declara în prima parte a acestui an că pentru Hochland, cel mai mare producător de brânzeturi de pe piaţa românească, anul trecut exporturile au devenit "o componentă strategică importantă", dar nu a făcut niciun comentariu despre ponderea vânzărilor de peste hotare sau către ce ţări merg brânzeturile făcute pe plan local. Absolvent al ASE şi, mai apoi, al unui Executive MBA, s-a angajat la începutul carierei sale în cadrul Japan Tobacco International, care la acea vreme se numea R. J. Reynolds. Acolo şi-a făcut "ucenicia", în perioada 1994-1999, iar apoi s-a angajat la Hochland unde a deţinut vreme de şapte ani funcţia de director de marketing şi vânzări. Hochland a intrat pe piaţa locală în 1993, produsele fiind distribuite prin intermediul companiei Whiteland. Acest parteneriat a fost păstrat şi după ce Hochland a achiziţionat două fabrici - la Sighişoara (unde produce brânza topită) şi Sovata (unde se produce caşcaval şi cedar).


Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

Urmărește Business Magazin

/lideri/sergiu-mititelu-este-unul-dintre-cei-mai-longevivi-manageri-romani-din-industria-alimentara-10452666
10452666
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.