Povestea lui Shachar Shaine, seful care preda stafeta de la Tuborg

Postat la 23 noiembrie 2010 571 afişări

Lucreaza de 11 ani in Romania, in cadrul URBB, iar de sase ani este presedintele firmei - o perioada cand compania si-a diversificat activitatea, intrand in segmentul de bauturi racoritoare si cel al apelor minerale.

Absolvent al Universitatii Technion din Haifa, Israel (1994), a lucrat vreme de doi ani in domeniul planificarii proiectelor industriale, iar apoi a intrat in domeniul pe care il declara "cea mai mare pasiune a mea". Vreme de patru ani a lucrat la Coca-Cola Israel, iar din 1999 a fost numit vicepresedinte de marketing al URBB, avand avantajul ca inainte de a ajunge aici cunostea tara, familia sa fiind de origine romana.

In Romania, fata de alte tari, spune Shaine, este o piata a extremelor: "Daca faci un lucru bun, o campanie reusita, poti inregistra cresteri spectaculoase". Pe de alta parte, orice greseala aduce pierderi la fel de spectaculoase. In alte tari lucrurile sunt mult mai temperate, diferentele nu sunt atat de mari. Este pentru un CEO "si un avantaj, pentru ca este intr-o permanenta provocare, dar si dezavantaj, deoarece nu isi poate permite sa faca greseli".

Desi multe dintre deciziile luate de-a lungul ultimilor sase ani au avut un impact covarsitor asupra afacerii, daca ar fi sa aleaga un singur moment "crucial" pentru companie, "ma gandesc la continuarea investitiei intr-o noua fabrica de apa". Este vorba despre un proiect greenfield, in conditiile in care intreaga economie a fost zdruncinata de criza economica: "A fost o decizie grea, dar potrivita".

Modelul sau de afaceri este Steve Jobs, CEO al Apple, "deoarece a reusit sa faca o schimbare in modul de viata al consumatorilor, sa creeze o noua nevoie si un nou nivel al termenului «inovatie»". In zece ani se vede intr-o organizatie cel putin la fel de mare, conducand o echipa mare de oameni. "Mi-ar placea ca pe langa scopul financiar, compania unde lucrez sa aiba si un tel nobil, o cauza sociala la care sa contribuie, sa isi propuna sa schimbe lucrurile in bine."

Urmărește Business Magazin

/lideri/povestea-lui-shachar-shaine-seful-care-preda-stafeta-de-la-tuborg-7741636
7741636
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.